Acasă » Știri » Ce salarii vor avea profesorii în 2027, potrivit noii legi a salarizării pregătite de Guvern

Ce salarii vor avea profesorii în 2027, potrivit noii legi a salarizării pregătite de Guvern

De: Emanuela Cristescu 26/05/2026 | 16:43
Ce salarii vor avea profesorii în 2027, potrivit noii legi a salarizării pregătite de Guvern

Se pregătește o schimbare uriașă pentru profesori! Din 2027, dascălii ar urma să intre pe o nouă grilă de salarizare, iar cifrele puse pe masă de autorități arată că unele lefuri vor fi reașezate serios.

După ani de nemulțumiri, proteste și promisiuni, Guvernul vine cu o nouă formulă de calcul, iar Educația este una dintre zonele vizate direct.

Marea miză este simplă: salarii de bază mai mari, diferențe mai mici între angajații aflați pe posturi similare și un start mai atractiv pentru tinerii care vor să ajungă la catedră.

Salarii mai mari pentru profesori

Pentru profesorii aflați la început de drum, noua grilă vine cu o creștere vizibilă. Un debutant din învățământul preuniversitar ar urma să ajungă, în 2027, la un salariu de bază de 7.544 de lei.

Portrait of young smiling female teacher looking at the camera with crossed arms in classroom with students. Education, school, college, teaching concept

În simulările pentru 2026, același post este trecut cu 6.446 de lei. Diferența este de peste 1.000 de lei la salariul de bază, adică o majorare de aproximativ 17%.

Cu alte cuvinte, Guvernul încearcă să facă meseria de profesor mai tentantă pentru tinerii absolvenți, într-un sistem în care debutul în carieră a fost, ani la rând, una dintre marile probleme.

Salariile din sistemul public ar urma să fie așezate pe 12 trepte salariale. Fiecare funcție primește un coeficient, iar acesta se înmulțește cu valoarea de referință stabilită prin lege.

Pentru 2027, valoarea folosită în calcule este de 4.100 de lei. Așa se ajunge la noile salarii de bază. Nu mai contează doar vechimea sau funcția, ci și locul fiecărui post în noua ierarhie bugetară.

Un profesor din preuniversitar, cu studii superioare, grad didactic I și peste 25 de ani vechime, ar urma să aibă în 2027 un salariu de bază median de 9.635 de lei. În 2026, suma este estimată la 8.217 lei. Pe hârtie, creșterea pare consistentă.

Numai că surpriza vine la venitul brut total. Acolo, diferența este mult mai mică: de la 12.021 de lei la 12.166 de lei. Practic, creșterea ar fi de doar aproximativ 1%.

Explicația stă în modul în care se schimbă structura veniturilor. Reforma împinge mai mulți bani în salariul de bază și reduce dependența de sporuri și alte adaosuri.

Câți bani vor câștiga profesorii universitari

În învățământul superior, cifrele urcă serios. Un profesor universitar cu peste 25 de ani vechime ar urma să ajungă în 2027 la un salariu de bază median de 16.400 de lei.

În 2026, nivelul estimat este de 14.640 de lei. Venitul brut median ar ajunge la 22.051 de lei, față de 21.309 lei.

Noua grilă ar urma să reducă și diferențele dintre veniturile profesorilor universitari. Dacă înainte intervalul era foarte larg, între 16.028 de lei și 29.018 lei, după reformă ar fi estimat între 20.421 de lei și 25.619 lei.

Una dintre cele mai sensibile întrebări este dacă unii angajați ar putea pierde bani după aplicarea noii legi. Răspunsul autorităților este că salariile aflate deja în plată nu vor scădea.

Pentru asta apare o soluție de tranziție. Dacă venitul din decembrie 2026 este mai mare decât cel rezultat din noua grilă, diferența ar urma să fie păstrată pentru angajații existenți.

Această protecție nu îi vizează însă pe cei care intră ulterior în sistem și nici pe cei care promovează după aplicarea legii.

Sporurile care rămân pe masă

Chiar dacă salariul de bază devine piesa principală, profesorii nu rămân fără sporurile specifice. Cadrele didactice care lucrează în localități izolate pot primi până la 15% în plus. Același plafon este prevăzut și pentru profesorii din învățământul special.

Rămân și banii în plus pentru predarea simultană la mai multe clase. Sporul poate fi de până la 5% pentru două clase, 7% pentru trei, 10% pentru patru și 15% pentru cinci clase. Profesorii care se ocupă de practica pedagogică a viitoarelor cadre didactice pot primi, de asemenea, între 5% și 15%.

Noua lege introduce și premii de performanță. Acestea ar putea ajunge la profesorii care se remarcă, dar nu la toată lumea.

Premiile pot fi acordate pentru cel mult 30% dintre posturile ocupate într-o instituție. Valoarea lor ar urma să fie între 10% și 20% din salariul de bază, pe perioade de 3, 6 sau 12 luni.

În universități, pot exista și salarii diferențiate, cu până la 20% peste salariul de bază, dar numai din veniturile proprii ale instituției. Coordonatorii de doctorat pot primi un plus de până la 1% pentru fiecare doctorand, fără să treacă de 10% din salariul de bază.

Profesorii vor putea fi plătiți în continuare prin plata cu ora sau prin cumul, acolo unde legea permite. Detaliile de aplicare vor fi stabilite prin ordin al ministrului Educației.

Noua salarizare vine după greva generală din Educație din 2023, moment în care cadrele didactice au cerut venituri mai bune și reguli mai corecte.

VEZI ȘI: Legea salarizării vine cu vești crunte pentru români. Anunțul făcut de vicepremier

Salarii schimbate pentru bugetari. Cât vor încasa profesorii, medicii, polițiștii și militarii

Recomandarea video