Judecătorii au explicat în motivarea deciziei că menținerea influencerului Adonis în arest la domiciliu este justificată de gravitatea incidentului, dar și de faptul că agresiunea a fost transmisă în direct pe internet, lucru care a amplificat impactul public al faptei.
Magistrații subliniază că imaginile violente au fost urmărite în timp real de numeroși utilizatori, iar viralizarea lor a accentuat consecințele sociale ale incidentului.
În documentul emis de Judecătoria Sectorului 1 se arată că influencerul a avut un comportament agresiv în timpul unei transmisiuni live, iar publicul său a asistat la întreaga scenă.
Potrivit instanței, acest lucru a contribuit la agravarea situației juridice a inculpatului, deoarece expunerea rapidă a actului de violență a generat un ecou social puternic.
„Judecătorul nu minimalizează gravitatea faptei și nici impactul ei asupra societăţii, întrucât agresiunea a avut loc în spațiul public, în plină zi, într-o zonă intens circulată, în prezența mai multor persoane, iar faptul că incidentul a fost transmis live amplifică ecoul social, prin expunerea rapidă a actului de violenţă care, de altfel, pare să fi fost încurajat şi felicitat de urmăritori. Din această perspectivă, reacţia fermă a autorităților este necesară pentru a transmite că escaladarea conflictelor cotidiene în violenţă fizică nu este tolerată.”
Totodată, judecătorul a remarcat și faptul că Adonis nu a întrerupt live-ul după agresiune, deși victima rămăsese inconștientă pe asfalt. De asemenea, instanța consideră că atitudinea lui imediat după incident a contribuit la deteriorarea percepției publice
„În același timp, judecătorul nu poate ignora că, imediat după incident, inculpatul nu a manifestat o preocupare autentică pentru starea victimei și nu a întrerupt transmisia, formulări precum just a regular day in Romania fiind de natură să accentueze percepția publică negativă asupra faptelor și să amplifice ecoul social al incidentului.”
În declarațiile sale, influencerul a susținut că tânărul agresat i-ar fi cerut bani pentru un tratament medical după un interviu și, în urma refuzului, ar fi început să îl insulte folosind termeni cu caracter rasist.
„A declarat că, după finalizarea unui interviu cu tânărul, acesta i-a solicitat suma de 50 sau 100 de lei pentru un tratament medical. Întrucât a refuzat, a susţinut că respectiva persoană a început să îl înjure, adresându-i expresii cu caracter rasist, folosind apelativul ,,n*****i” și cuvântul „boy”, pe care l-a perceput ca pe o referire ofensatoare.”
Totodată, Adonis a mai afirmat că ar fi încercat să calmeze situația, însă tânărul s-ar fi apropiat într-un mod amenințător și l-ar fi lovit.
„A declarat că a încercat să aplaneze conflictul, adresându-i-se în limba română și solicitându-i să îl lase în pace, însă persoana s-ar fi apropiat amenințător, lovindu-l cu cotul la ceafă și apăsându-l cu cotul în zona umărului.”
Influencerul a contestat măsura arestului la domiciliu, iar cererea urmează să fie analizată de Tribunalul București pe 2 martie.

Adonis, cunoscut în mediul online, a fost plasat în arest la domiciliu în urmă cu o săptămână, după ce a lovit un tânăr de 20 de ani în timpul unei transmisiuni live pe TikTok. Victima este fratele lui Rareș Ion, tânărul care a murit în urma unei supradoze de droguri.
Incidentul s-a produs în Piața Romană din București. În timpul live-ului, Adonis a fost abordat de Darian, iar discuția dintre cei doi a degenerat rapid. Influencerul l-a lovit pe tânăr cu pumnii până când acesta a căzut inconștient pe asfalt. Martorii au alertat imediat autoritățile la numărul 112.
După reținerea sa, instanța a decis plasarea lui Adonis în arest la domiciliu și monitorizarea printr-o brățară electronică.
CITEŞTE ŞI: Influencerul Adonis Live, reținut de poliție după ce l-a bătut pe fratele lui Rareș Ion! Ce urmează acum