Cea mai tare rețetă de piftie de porc. Cum gătește chef Cătălin Scărlătescu răcitura în 4 pași simpli

Publicat: 23/12/2022 | 20:43

Cu siguranță mulți dintre voi vreți neapărat să aveți pe masa de Crăciun și Revelion o piftie de porc. Ei bine, Cătălin Scărlătescu are o rețetă care le va ajuta pe gospodine să pregătească corect răcitura și mai ales să se lege din prima. De obicei, preparatele tradiționale aduc bogăție pe mesele românilor înainte de sărbători. Dar ca meniul să fie complet, nu trebuie să lipsească piftia de porc sau răciturile.

Piftia, nelipsită pe masa de sărbători. De ce ai nevoie pentru a o prepara

Rețeta de piftie de porc nu este deloc complicată, dar fără îndoială este meticuloasă și necesită multă răbdare din partea gospodinelor. Aceasta reprezintă unul dintre preparatele consacrate de pe masa de Crăciun, prin urmare este important ca fiecare persoană să știe cum să o pregătească. Chef Scărlătescu are o rețetă deosebită și vine în ajutorul tuturor celor ce vor s-o gătească  în fiecare an de sărbători.

Așadar, ingredientele de care vei avea nevoie pentru a prepara o piftie de porc ca la carte sunt cele pe care de obicei le mai regăsești în bucătărie sau congelator. Astfel, trebuie să pregătești: 500 de grame pulpă de porc, o jumătate de kg picioare de porc, un kg de carne de porc, 2 urechi de porc, 2 morcovi mari, 1 rădăcină de păstârnac, o ceapă, dar să nu uitați nici de sare, boabe de piper și câțiva căței de usturoi pisați.

CITEȘTE ȘI: CĂTĂLIN SCĂRLĂTESCU ȘI DOINA TEODORU AU FĂCUT PLANURILE DE SĂRBĂTORI! CE DESTINAȚIE DE VACANȚĂ A ALES CELEBRUL CHEF PENTRU IUBITA SA

Cum prepară chef Scărlătescu piftia

Modul de preparare al lui Chef Scărlătescu este simplu și pe înțelesul tuturor. Tot ce trebuie să faci este să fii atent la detalii și să urmezi pas cu pas toate indicațiile sale. Ei bine, pentru început acesta spune că se pârlesc picioarele și capul de porc, iar apoi se rad cu lama unui cuțit și se spală foarte bine.

Ulterior, se pune la fiert toată carnea și se ia în permanență spuma de deasupra. Treptat, se adaugă zarzavatul și se lasă la fiert, apoi se pun sarea și piperul. Totul se lasă să fiarbă până când se desprinde carnea de oase. Următorul pas este să dezosezi carnea după ce s-a fiert bine, să o tai și să o pui în castroane.

Juratul de la „Chef la cuțite” spune că în funcție de preferințe, alături de carne mai poate fi lăsat și morcovul, pentru a-i da un plus de culoare.  Nu uitați să curățați usturoiul și să îl pisați cât mai bine! Acesta se va amesteca apoi cu 100 ml de supă, iar castroanele în care a fost pusă carnea se umplu cu zeamă și se pun la frigider. După ce s-a format gelatina și s-au închegat, acestea pot fi servite!

NU RATA: CÂT COSTĂ UN CURCAN PREGĂTIT DE CĂTĂLIN SCĂRLĂTESCU. JURATUL DE LA „CHEFI LA CUȚITE” FACE BANI ÎNAINTE DE CRĂCIUN

Cătălin Scărlătescu are un mod inedit de a prepara piftia de porc (Sursă: Facebook)

Cum și-a început Cătălin Scărlătescu meseria de bucătar

Cătălin Scărlătescu a povestit că începutul său în domeniul culinar nu a fost deloc ușor. Acesta a fost nevoit să treacă prin multe pentru a ajunge unde este astăzi, însă meseria pe care o are îi aduce mari satisfacții și consideră că este cea mai frumoasă din lume. Într-un interviu, faimosul jurat de la „Chefi la cuțite” a vorbit despre pasiunea pentru gătit.

„Prima mea întâlnire cu restaurantul a fost undeva prin anul 1987, nu lucram chiar ca ospătar. Căram bagaje la Flamingo, în Eforie Sud, şi mi se spunea „Da“. Eram poreclit aşa pentru că de fiecare dată când venea cineva să-mi spună să fac ceva, eu nu refuzam.

Atunci am cunoscut un chef bucătar care avea o soţie foarte frumoasă şi doi copii frumoşi, care erau foarte bine îmbrăcaţi pe vremea aia a lui Ceauşescu. Aveau tricouri străine, aveau de toate.

Ei mâncau numai carne, în timp ce toată lumea mânca numai mâncare de cartofi. Şi am zis că vreau şi eu asta, să fiu bucătar şi să am o soţie şi copii frumoşi. Cred că acela a fost momentul în care mi-am dorit să fiu bucătar.”, a spus el pentru adevărul.ro.

This browser does not support the video element.