Celebrul fotbalist Franck Ribery, a împlinit, ieri, 7 aprilie, 38 de ani. Dar, puțini sunt cei care știu că francezul, înainte să fie faimos, a trecut prin mai multe greutăți decât și poate imagina cineva.
Franck Ribery este un fotbalist francez, care evoluează pentru clubul italian Fiorentina. În decursul anilor, vedeta sportului internațional a avut numai probleme grave.
„Am fost abandonat într-o mănăstire de părinții mei naturali când eram încă un nou-născut. Din fericire, după scurt timp, am găsit o familie care de la început mi-a oferit toată dragostea și afecțiunea pe care altcineva a ales să mi-o refuze. Totuși, destinul avea altceva pregătit pentru mine.
Aveam puțin peste doi ani și, după un accident rutier, am trecut prin geamul unei mașini. Faptul că am fost aruncat, mi-a provocat o cicatrice imensă pe față.
Datorită atenției părinților mei și îngrijirii medicilor, recuperarea după accident a fost aproape o formalitate.
O rană mult mai gravă a apărut aproape imediat. Nimeni nu m-a privit și nu m-a judecat pentru calitățile mele tehnice sau pentru că eram o persoană bună. Toată lumea, și când spun toată lumea, nu exclud pe nimeni, în afară de părinții mei, mi-au comentat aspectul fizic și au apreciat, de la înălțimea cunoștințelor lor, urâțenia feței mele, evident, din cauza rănii.
Deși eram tânăr și mă deranja foarte mult, nu am plâns niciodată. Nu am vărsat niciodată o lacrimă, chiar dacă am suferit nebunește.
Trebuie să fii foarte puternic mental pentru a rezista ridiculizării altor copii, dar comportamentul adulților era mai rău.
Mă fixau mult timp până când părinții mei reacționau: „E vreo problemă?”. Apoi ceilalți se rușinau și plecau. Fără fotbal ar fi fost greu să ies din acea mizerie. Poate imposibil.
Acum, însă, sunt aproape mândru de cicatrice, fără ea aș fi prea normal: ceea ce sunt azi Îi datorez acelui moment, acelui incident. Dacă nu ar fi fost acel accident, nu aș fi avut caracterul pe care îl am acum. El mi-a dat putere, m-a învățat să reacționez și să fac față celor mai grele situații din viața mea și sunt foarte mândru de acest lucru.
Nu voi face niciodată o operație estetică, și știi de ce? Pentru că această rană face parte din mine. Ea m-a transformat și m-a făcut un om mai bun și în niciun caz nu intenționez să schimb asta”, spunea Franck Ribery, într-un interviu mai vechi, citat de pagina de Facebook, Lungă și pe-a doua.
În trecut a mai jucat la cluburile US Boulogne-sur-Mer (2001–2002), Olympique Alès (2002), Stade Brestois (2003–2004), FC Metz (2004), Galatasaray Istanbul (2005), Olympique Marseille (2005–2007).
Datorită ghetelor sale de culoare roz, pe care le-a folosit foarte des în meciurile jucate, porecla lui a devenit „Pantera roz”. A fost mebru al al echipei naționale de fotbal a Franței din 2006 până în 2014, reprezentând Franța la două Campionate Mondiale și la două Campionate Europene de Fotbal.