Cine conduce din umbră tribul Faimoșilor, de fapt. Călin Donca nu a mai putut răbda și i-a dat ‘fatala’ lui Boureanu

Cine conduce din umbră tribul Faimoșilor, de fapt. Călin Donca nu a mai putut răbda și i-a dat 'fatala' lui Boureanu
Cine conduce din umbră tribul Faimoșilor, de fapt

Competiția Survivor 2026 este încă la început, însă primele tensiuni deja au fost marcate. Echipa Faimoșilor pare măcinată de conflicte interne, iar cel mai aprig este între Călin Donca și Cristian Boureanu. Ambii se cred „masculii alfa” ai grupului și își dispută puterea și influența. Însă, în realitate, tribul este condus din umbră de o a treia persoană.

Deși este abia a doua săptămână de concurs, Călin Donca și Cristian Boureanu și-au încordat serios mușchii la Survivor. Tensiunile au atins cote alarmante în echipa Faimoșilor, iar la ultimul consiliu atmosfera a devenit tensionată. Înainte a-și exprima votul, Călin Donca și Cristian Boureanu și-au aruncat critici și reproșuri grele.

Cine conduce din umbră tribul Faimoșilor, de fapt

Ei bine, în timp ce Călin Donca și Cristian Boureanu își dispută supremația, în realitate un al treilea personaj trage, de fapt, toate sforile și este cu adevărat liderul grupului. Tăcut, din umbră, acesta conduce tribul Faimoșilor și îi lasă pe cei doi masculi să se certe între ei.

Gabi Tamaș conduce din umbră tribul Faimoșilor

Ei bine, cel care conduce din umbră tribul Faimoșilor este Gabi Tamaș. Se pare că fotbalistul este adevăratul creier al grupului, iar asta a recunoscut-o chiar și Călin Donca. Afaceristul a realizat care sunt, de fapt, pozițiile fiecăruia și se amuză pe seama lui Cristian Boureanu.

„Cristi are o întrecere cu persoana care el crede și vede că are influență asupra grupului. Gabi este o persoană care conduce grupul din umbră, mă sfătuiesc cu el la majoritatea lucrurilor pe care le fac pentru că am nevoie de părerea lui. Doar că nu prea mă sfătuiesc eu cu Cristi, deși ar avea experiența necesară, dacă îl întrebi ceva, în primul rând, durează mult până termină ce are de spus și, în al doilea rând, începe și face el.

El vrea să aibă influență asupra grupului, el vrea să conducă, să decidă cine pleacă, cine vine. E cumva normal, a avut o funcție importantă în țara noastră, a fost deputat, a avut un cuvânt de spus în numele țării. Și, cumva, a venit aici și, deși este cel mai în vârstă, să conducă grupul în stânga și în dreapta. Și apoi mă vede pe mine, care îi stau în cale și, nah, vrea cumva să mă dea deoparte”, a mărturisit Călin Donca, la Survivor 2026.

Acuzații de adulter la Survivor 2026: Călin Donca + Marina Dina + Roxana Condurache

Câți bani a primit eliminata Iulia Istrate de la Antena 1, pentru doar 2 săptămâni la Survivor 2026

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!