Cine-i mama la copii și care-i pofta inimii? Tzancă Uraganu a mers cu Lambada la nunta lui Tony One. Ce făcea Marymar în acest timp

Tzancă Uraganu își împarte viața între Lambada și Alina Marymar / FOTO: Facebook

Întrebarea „cine-i mama la copii și care-i pofta inimii?” pare să i se potrivească de minune lui Tzancă Uraganu, care se împarte între cele două femei importante din viața sa: Lambada, fosta iubită și mama celor trei copii ai săi, și Alina Marymar, actuala parteneră și mama micuței Anastasia. În timp ce manelistul petrecea la nunta lui Tony One, fiul lui Costel Biju, alături de Lambada, Alina a ales o cu totul altă destinație pentru seara respectivă.

Marți seară a avut loc un eveniment superb în lumea maneliștilor. Tzancă Uraganu a participat la nunta lui Tony One, fiul cel mare al lui Costel Biju, iar alături de el s-a aflat chiar Lambada, fosta lui parteneră și mama celor trei copii pe care îi au împreună. Cei doi au părut să se simtă bine unul în compania celuilalt la nunta fastuoasă, ba chiar blodina a postat pe rețelele de socializare un videoclip în care apare artistul.

FOTO: TikTok

În timp ce aceștia se distrau la petrecerea fastuoasă, Alina Marymar, actuala iubită a manelistului și mama fiicei sale, Anastasia, nu a fost prezentă la nuntă. Ea a ales să meargă la un alt eveniment, unde a atras toate privirile cu o rochie neagră, elegantă, cu detalii transparente care i-au pus în valoare frumusețea și silueta.

Nunta lui Tony One, un eveniment de lux

Fiul cel mare al lui Costel Biju, Tony One, și-a unit destinul cu Antonia, cea care urmează să îi dăruiască primul copil. Evenimentul a fost unul spectaculos, iar Costel Biju nu s-a uitat la cheltuieli pentru a organiza o nuntă de poveste, investind zeci de mii de euro pentru ca fiul său să aibă parte de o petrecere de neuitat. Manelistul a făcut și un gest emoționant în fața invitaților, când a îngenunchiat și i-a sărutat picioarele mirelui în semn de respect și iubire.

Relația dintre Costel Biju și Tony One este una extrem de apropiată, cei doi fiind legați atât pe plan personal, cât și profesional. Tată și fiu au colaborat la o piesă care a strâns peste 30 de milioane de vizualizări pe YouTube, iar manelistul nu s-a ferit să declare că îl consideră pe Tony adevăratul său „urmaș” în lumea muzicii de petrecere.

CITEȘTE ȘI: Tzancă Uraganu se scaldă în mare lux! Cât l-a costat noua lui geantă personalizată de la Louis Vuitton

Marymar face dezvăluirea, după ce a băgat adânc mâna în buzunar! S-a inspirat de la Georgina lui Ronaldo și… Cum îl laudă pe Tzancă

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Moștenitorul averii lui Ion Țiriac a lăsat un mesaj care dă de gândit după ce-a împlinit 50 de ani: „Un alt mod de a privi viața”
Prosport.ro
Moștenitorul averii lui Ion Țiriac a lăsat un mesaj care dă de gândit după ce-a împlinit 50 de ani: „Un alt mod de a privi viața”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Click.ro
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
VIDEO | Siegfried Mureșan, prins cu „copiuțe”. Premierul desemnat promite salarii și pensii mai mari, dar nu știe ce valoare au salariul minim și pensia minimă în România. Cum s-a încurcat complet la rata inflației
Gandul.ro

Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri