Acasă » Știri » Cine l-a ucis, de fapt, pe medicul anestezist Cristian Staicu. O femeie a mărturisit tot

Cine l-a ucis, de fapt, pe medicul anestezist Cristian Staicu. O femeie a mărturisit tot

De: David Ioan 06/04/2026 | 14:13
Cine l-a ucis, de fapt, pe medicul anestezist Cristian Staicu. O femeie a mărturisit tot
Cine l-a ucis, de fapt, pe medicul anestezist Cristian Staicu. O femeie a mărturisit tot. Foto: Facebook

Au apărut detalii noi în cazul morții medicului anestezist din București, Cristian Staicu. O femeie apropiată acestuia ar fi mărturisit că l-ar fi ucis în apartamentul său, după ce ar fi întreținut relații intime. Informațiile indică faptul că persoana bănuită este chiar menajera care obișnuia să lucreze în locuința medicului.

Ancheta polițiștilor din Capitală continuă, după ce medicul din zona Vitan a fost găsit fără viață în apartamentul său, care fusese incendiat. Echipele de intervenție au stabilit că bărbatul nu a murit în urma focului, ci ar fi fost victima unei agresiuni.

Cine l-a ucis, de fapt, pe medicul anestezist Cristian Staicu

O femeie suspectată că ar avea legătură cu moartea medicului a fost dusă la audieri. Este vorba despre menajera care se ocupa de curățenie în locuința acestuia și despre care există suspiciuni că ar fi avut și o relație apropiată cu el.

În declarațiile date anchetatorilor, femeia a susținut că medicul ar fi consumat alcool în cantitate mare, nu ar fi lăsat-o să plece din apartament și ar fi devenit agresiv. Aceasta ar fi recunoscut că l-a ucis, însă a afirmat că el ar fi fost cel care a provocat incendiul.

„La data de 05.04.2026, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală împotriva unei femei în vârstă de 39 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor, distrugere și furt calificat”, potrivit comunicatului transmis de Ministerul Public.

O femeie a mărturisit tot

Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și a fost dusă la audieri pentru a oferi explicații suplimentare. Astăzi, aceasta urmează să fie prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Menajera, în vârstă de 39 de ani, este cercetată pentru omor, furt și distrugere. Polițiștii au efectuat percheziții la domiciliul ei, în cadrul investigației care vizează elucidarea modului în care a avut loc crima și a circumstanțelor care au precedat incendiul din apartamentul medicului.

CITEŞTE ŞI: Apropiații lui Cristian Staicu, medicul anestezist ucis în București, rup tăcerea: ”A căzut într-o capcană din cauza unei domnișoare”

Medicul Cristian Staicu avea anunțuri pe site-urile de matrimoniale. Anchetatorii iau în calcul 4 scenarii

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News