Cine o să fie finaliștii Survivor România? Cătălin Moroșanu a făcut pronosticuri surprinzătoare. „Ar avea o șansă rivalul meu”

Publicat: 21/04/2021 | 18:09

Cătălin Moroșanu a părăsit competiția Survivor România din cauza unei accidentări. După luni de zile, acesta a ajuns acasă și a vorbit despre cele întâmplate în Republica Dominicană. Mai mult, Faimosul a făcut câteva pronosticuri surprinzătoare și a spus cine crede că va ajunge în finală concursului.

Cătălin Moroșanu a ajuns în România și a făcut unele declarații surprinzătoare. Invitat în cadrul unei emisiuni, acesta a dezvăluit cine cred că va ajunge în finala competiției Survivor România. Acesta a oferit cinci nume care atentează la mare premiu. Printre cei cinci norocoși pe care Cătălin Moroșanu i-a nominalizat se află și rivalul lui, Starlin. (CITEȘTE ȘI: CĂTĂLIN MOROȘANU ÎL AVERTIZEAZĂ PE ALEX VELEA ÎN PRIVINȚA LUI ZANNI. FAIMOSUL ESTE DE PĂRERE CĂ ACESTA ÎL VA DEZAMĂGI: „O SĂ TE MUȘTE”)

„Sunt foarte mulți favoriți, o văd pe Elena că ar putea să ajungă în finală, pe Culiță, dar și pe Cosmin. De la Războinici îl văd pe Marius Crăciun, care ar avea o șansă, și pe rivalul meu Starlin. Sunt competitori ageri și buni.

 Am rămas în relații bune cu Elena, e cea mai apropiată de mine, cu Cosmin, cu Culiță și nu în ultimul rând cu Jadorel al meu, care mi-a ajuns la inimă. Este un băiat extraordinar, sper să rămână în concurs, să-și revină după accidentare. Cred că ar putea ajunge foarte ușor în finală. E foarte iubit în România”, a spus Cătălin Moroşanu.

„Lupta adevărată nu era pe traseu”

Imediat ce a ajuns în țară Cătălin Moroșanu s-a bucurat de preparatele tradiționale românești. Sportivul a mărturisit că primul lucru pe care l-a mâncat atunci când s-a întors a fost brânză cu mămăliguță și două ouă ochiuri. (VEZI ȘI: CĂTĂLIN MOROȘANU, OUT DE LA “SURVIVOR ROMÂNIA” 2021. “AM MENISCUL RUPT, SĂNĂTATEA E CEA MAI IMPORTANTĂ!”)

Faimosul a mai spus că întreaga experiență de la Survivor România a fost extrem de grea și simte că a îmbătrânit doi ani în Republica Dominicană. Mai mult, acesta a mărturisit că lupta adevărată nu s-a dat pe traseu, ci în camp.

Abia aștept să mănânc sarmale de Paște. În Survivor am îmbătrânit doi ani, experiență foarte grea. Lupta adevărată nu era pe traseu, ci în camp (tabără, n.r.) cu echipa… Acum am învățat să mă bucur de orice moment, că mănânc un măr, că mă joc cu un animal, că mă joc cu fetița mea. Lucrurile simple te fac mai fericit și uităm de ele în goana noastră după bani și carieră. Le ignorăm și apoi ne întrebăm de ce suntem nefericiți…” a spus Cătălin Moroșanu pe canalul de YouTube Dynamite Fighting Show.

 

Sursa foto: Instagram