Comunitatea medicală este în doliu. Chirurgul și colonelul în rezervă Dumitru Popa a murit

Comunitatea medicală este în doliu. Chirurgul și colonelul în rezervă Dumitru Popa a murit

Este doliu în lumea medicală din România. Dumitru Popa, unul dintre cei mai respectați medici chirurgi din țară, colonel în rezervă și fost șef de secție, a murit. Reprezentanții Spitalului Clinic Militar de Urgență „Alexandru Augustin” din Sibiu au anunțat vestea. 

Dumitru Popa rămâne în memoria colectivă drept unul dintre cei mai apreciați medici din Sibiu, profesând de-a lungul carierei sale ca medic primar în chirurgie generală, având competențe și în obstretică-ginecologie.

În perioada 1990-1998 a ocupat funcția de șef al Secției Chirurgie Generală a Spitalului Clinic Miliar de Urgență „Alexandru Augustin” din Sibiu, unde a fost cunoscut datorită activității sale profesionale, cât și pentru rolul administrativ în cadrul secției pe care a condus-o.

Dumitru Popa a fost unul dintre cei mai buni chirurgi din Sibiu

Reprezentanții Spitalului Clinic Militar din Sibiu au transmis un mesaj oficial după deces, în semn de omagiu pentru întreaga sa activitate și pentru memoria sa. Trecerea sa în neființă lasă un gol imens în comunitatea medicală sibiană, unde va rămâne un reper datorită întregii sale activități profesionale.

Rolul său de șef de secție în cadrul unității medicale a implicat atât coordonarea activității medicale, cât și gestionarea cazurilor complexe din chirurgie generală, dedicându-și o mare parte din carieră acestei instituții.

„Ne exprimăm profundul regret față de trecerea la cele veșnice a domnului colonel (rtr.) dr. Popa Dumitru, medic primar chirurgie generală, cu competențe în obstetrică-ginecologie, care și-a desfășurat activitatea în spital pe funcția de Șef Secție chirurgie generală, între anii 1990 – 1998. Sincere condoleanțe familiei!”, a transmis Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” Sibiu.

Călin Magheru, un cunoscut medic ortoped din Oradea, a murit la doar 51 de ani în urma unui infarct: ”S-a făcut tot posibilul pentru a-l salva”

Doliu în medicina românească. S-a stins Nicolae Poiană, „îngerul” care a adus speranță pentru mii de familii

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
Gigi Becali, Giovanni Becali și Victor Pițurcă, rămași fără bani la cazino, au intrat peste „donjuanul fotbaliștilor” și l-au „jumulit” de 40.000 de dolari! EXCLUSIV
Prosport.ro
Gigi Becali, Giovanni Becali și Victor Pițurcă, rămași fără bani la cazino, au intrat peste „donjuanul fotbaliștilor” și l-au „jumulit” de 40.000 de dolari! EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Oana Ioniță, probleme cu Sushi, animalul său de companie. Ce a pățit patrupedul și cum a reușit vedeta să îl salveze: „Rasa asta de câini e foarte dificilă”
Click.ro
Oana Ioniță, probleme cu Sushi, animalul său de companie. Ce a pățit patrupedul și cum a reușit vedeta să îl salveze: „Rasa asta de câini e foarte dificilă”
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Cine este Iliana Iotova, favorită la câștigarea președinției Bulgariei. Iotova a fost puternic contestată după ce, în perioada în care era vicepreședinte, l-a grațiat pe „Escobarul Bulgariei”
Gandul.ro
Cine este Iliana Iotova, favorită la câștigarea președinției Bulgariei. Iotova a fost puternic contestată după ce, în perioada în care era vicepreședinte, l-a grațiat pe „Escobarul Bulgariei”
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani