Cristi Borcea, dezvăluiri despre retragerea lui Gigi Becali din fotbal! Fostul acționar de la Dinamo a dezvăluit ce are de gând să facă latifundiarul din Pipera

Publicat: 30/04/2023 | 23:48
Cristi Borcea a vorbit despre retragerea lui Gigi Becali din fotbal / Sursă Foto: Colaj Facebook

După meciul Rapid – FCSB, pierdut de formația roș-albastră cu scorul de 0-1, Gigi Becali a anunțat că se retrage din fotbal. În plus, latifundiarul din Pipera vrea să scoată clubul la vânzare. Becali a făcut deja primul pas, cedând surorii sale acțiunile pe care le deține la FCSB. Situația a fost comentată și de Cristi Borcea. Fostul acționar dinamovist a dezvăluit ce are de gând să facă în continuare finul său.

În cadrul etapei a cincea din play-off-ul Superligii, FCSB a pierdut înfruntarea cu Rapid, cu scorul de 0-1. Partida a fost marcată de mai multe greșeli de arbitraj, care au provocat mânia lui Gigi Becali. La o zi distanță de la această partidă, Gigi Becali a anunțat că se retrage definitiv din fotbal.

(VEZI ȘI: Gigi Becali a ”executat-o”! Anamaria Prodan s-a băgat unde nu-i fierbe oala și a încasat-o cu vârf și îndesat)

Cristi Borcea știe ce are de gând să facă Gigi Becali. Fostul acționar de la Dinamo a vorbit despre retragerea din fotbal a finului său

În ciuda faptului că  nu este pentru prima dată când Gigi Becali își anunță retragerea din fotbal, el pare însă acum să se țină de cuvânt. Becali a cedat deja pachetul de acțiuni pe care-l deține la FCSB Domnicăi Geambazi, sora sa. În plus, Mihai Stoica este noul președinte al Consiliului de Administrație al clubului roș-albastru. Totodată, latifundiarul din Pipera nu a renunțat nici la ideea de a vinde clubul. El este hotărât să-l cedeze oricui îi va oferi 25 de milioane de euro.

Invitat în cadrul emisiunii Fanatik Superliga, Cristi Borcea a comentat retragerea din fotbal a lui Gigi Becali. Fostul acționar de la Dinamo este convins că finul său chiar va renunța la FCSB dacă va mai avea supărări în următoarea perioadă. Borcea a oferit drept exemple diferendul dintre Becali și clubul CSA Steaua, dar și greșelile flagrante făcute de arbitrul Horațiu Feșnic în meciul Rapid – FCSB. Dacă acest gen de probleme vor continua, Becali se va retrage cu siguranță din fotbal.

„Derby a fost în tribune la CSA Steaua – Dinamo, dar cred că și problema asta cu Steaua se va rezolva. Gândiți-vă ce ar fi însemnat Steaua să fie unită și să joace în Ghencea pe un stadion nou, cu banii pe care i-a băgat nașu’ (n.r. – Gigi Becali). Și a investit în ei.

Sunt 100% sigur că dacă îl mai șicanează așa mult pleacă. Îl șicanează unul ca Talpan, cei din Armată, mai vine și o supărare cu Feșnic (n.r. – Horațiu Feșnic, care a arbitrat derby-ul Rapid – FCSB 1-0), care a făcut ce a făcut.

Acolo Mutu a câștigat meciul. Având un lot mult mai slab decât al Stelei (n.r. – FCSB) în toate compartimentele, ce a făcut? A făcut ca cel mai bun fotbalist al lor (n.r. – Florinel Coman) să nu mai joace din minutul 10. Acolo a riscat, dar l-a potolit”, a declarat Cristi Borcea.

(NU RATA: Ce nu i-ar accepta niciodată Cristi Borcea soției sale, Valentina Pelinel: „Nu poate să-mi impună mie vreo femeie”)