„Peste asta nu cred că am putut să trec foarte ușor!” Maia Morgenstern, mărturii impresionante despre “patimile” vieții de actor

Publicat: 01/12/2022 | 20:00

Una dintre cele mai consacrate actrițe din istoria României a oferit un interviu exclusiv pentru CANCAN.RO. Maia Morgenstern a vorbit despre longevitatea în plan artistic, precum și despre „melanjul” dintre actorii cu pregătire și cei amatori, distribuiți deopotrivă în proiecte cu potențial. Analiza survine pe fondul colaborării Maiei Morgenstern cu inițiatorii filmului „O secundă”, proiect ambițios, dar cu mulți actori aflați la debutul pe marile ecrane. 

Artista care a interpretat-o pe Maria în filmul „Patimile lui Hristos”, regizat de Mel Gibson susține că își dorește să îi susțină pe cei aflați la început de drum, semn că industria actoriei din România are un viitor stralucit. Într-un alt registru, dincolo de scenă sau lumina reflectoarelor, Maia Morgenstern a dezvăluit peste ce regret nu a putut trece cu lejeritate.

Maia Morgenstern face declarații exclusive despre longevitatea în domeniul artistic (Foto: captură video)

( NU RATA: MAIA MORGENSTERN ȘI MARIUS BODOCHI, DESTĂINUIRI FĂRĂ PERDEA. CE RELAȚIE EXISTĂ ÎNTRE EI: „DE MULT TIMP…” )

Secretul longevității artistice, dezvăluit de însăși Maia Morgenstern

CANCAN.RO: Cum mai are doamna Maia Morgenstern motivație în continuare să muncească și să descopere noi roluri, personaje și tipologii?

Maia Morgenstern: Mi-e drag și e interesant și e important să cauți. Atunci când ți se oferă, când ți se propun noi povești, personaje, relațiile dintre personaje, bucăți de viață pe care le-ai întâlnit sau nu le-ai mai întâlnit, și-atunci e interesant să țeși o poveste teribil de simplu și în același timp e provocator, e interesant în măsura în care îți dorești să scormonești, să afli mai mult, să îți pui în mod real întrebări, probleme, așa cum o faci în primii ani de ucenicie cu personajul.

Maia Morgenstern a debutat în teatrul profesionist în anul 1988 (Foto: Instagram)

CANCAN.RO: Pe un flanc al distribuției erau actorii mari cu pregătire, cu multe proiecte în spate și pe flancul celălalt erau niște oameni începători, probabil foarte talentați și muncitori, dar care nu au la bază pregătire actoricească. De ce se întâmplă asta la momentul actual în cinematografia din România?

Maia Morgenstern: Eu nu sunt un om indiscret, așa că n-am să ofer un răspuns indiscret. Poate că așa s-a întâmplat, poate că pe parcursul lucrului, pe parcursul muncii, în măsura în care vom fuziona și vom fuziona pentru că există onestitate, există deschidere, există dorința de comunicare. 

( CITEȘTE ȘI: MAIA MORGENSTERN, DESPRE DEZAMĂGIREA CARE AVEA SĂ ÎI SCHIMBE VIAȚA: „NU AI CUM SĂ LE AI PE TOATE” )

„Peste asta nu cred că am putut să trec foarte ușor!”

CANCAN.RO: Credeți că îi inhibați pe actorii tineri sau, din contră, sunt inspirați de dumneavoastră?

Maia Morgenstern: Nu știu, depinde, ceea ce cu siguranță știu este că nu îmi doresc să inhib, nu-mi doresc să blochez, dimpotrivă, îmi doresc să construiesc. Și-atunci, cu onestitate, ofer ceea ce sunt. Întind o mână cu toată sinceritatea.

Maia Morgenstern vorbește despre unul dintre cele mai mari regrete ale sale (Foto: Instagram)

CANCAN.RO: Filmul „O secundă”, în care veți fi protagonistă, este centrat în jurul unui episod de depresie. Care a fost cel mai greu moment din viața Maiei Morgenstern? 

Maia Morgenstern: V-aș răspunde cu onestitate, n-au fost puține, însă au fost momente când n-am reușit să mă implic destul, să fiu destul de prezentă, să fiu destul de acolo. Și peste asta nu cred că am putut să trec foarte ușor!

( ACCESEAZĂ ȘI: MAIA MORGENSTERN: „NU AM FOST DELOC UN COPIL GENIAL”. CE NU ÎI PLĂCEA ACTRIȚEI SĂ FACĂ ATUNCI CÂND ERA LA ȘCOALĂ )

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.