Cum a ajuns Oana Zăvoranu în partidul lui Corneliu Vadim Tudor: „Era bună de gură”

Oana Zăvoranu a făcut parte din partidul lui Corneliu Vadim Tudor/ Sursa foto: Captură video

Oana Zăvoranu a avut și aspirații politice, la un moment dat. ”Querida” a făcut parte din Partidul România Mare (PRM), condus de Corneliu Vadim Tudor. Acum a ieșit la iveală și motivul pentru care tribunul a ales-o pe brunetă.

Corneliu Vadim Tudor s-a certat cu Mărioara Zăvoranu ca la ușa cortului, însă pe fiica ei a luat-o cu el în partid în anul 2006. La acea vreme, Oana Zăvoranu a fost însărcinată cu problemele de imagine ale liderului PRM. Tribunul era convins că fosta actriță va face cât o divizie de politicieni, însă lucrurile nu au mers chiar așa cum plănuiseră.

„Îmi face placere să anunț intrarea in PRM a frumoasei actrițe Oana Zăvoranu. Ea va fi consilierul meu de imagine și la alegerile parlamentare viitoare, va deveni deputată de București.”, așa îi făcea Corneliu Vadim Tudor intrarea Oanei Zăvoranu în partid.

Citește și: DOINA VADIM TUDOR, MĂRTURISIRE STRANIE! CUM SIMTE CĂ ÎI APARE SOȚUL PRIN CASĂ: „MERG ȘI CINEVA MĂ URMĂREȘTE”

Motivul pentru care Corneliu Vadim Tudor a ales-o pe Oana Zăvoranu

Doina Vadim Tudor, văduva fostului politician, a explicat că soțul ei a fost aspru criticat din cauza alegerii sale de a o introduce pe Oana Zăvoranu în partidul său. Mai mult decât atât, femeia a mărturisit că tribunul a ales-o pe ”Querida” pentru că avea gura mare și a crezut că îi va aduce voturi în plus. Până la urmă, cei doi nu s-au mai înțeles.

„Toată lumea s-a luat de el, cum poate să bage o persoană așa în prezidiu, ce caută cu sânii goi și cu minijupă. Irina Loghin era în partid atunci, Ion Dolănescu. Cred că pe Oana a luat-o pentru voturi. Era bună de gură, făcea scandaluri, lui îi plăcea foarte mult scandalul. Așa a luat-o până s-au certat.”, a declara văduva lui Corneliu Vadim Tudor în cadrul emisiunii Povești de film, cu Mara Bănică, difuzată la Bollywood TV.

vadim tudor oana zăvoranu

Oana Zăvoranu și Corneliu Vadim Tudor/ Sursa foto: Captură video

Doina Vadim Tudor a rememorat mai multe controverse legate de soțul său, inclusiv celebrul scandal dintre el și Mărioara Zăvoranu. Atunci, cei doi au fost invitați într-o emisiune televizată, iar după filmări și-au aruncat cuvinte extrem de dure în parcare. Totul ar fi pornit de la un ceas.

„Știu că erau într-o parcare, acolo s-a petrecut incidentul. El cumpărase un ceas de la ea sau îl primise. Deci, de aici a plecat, de la un ceas. Ei se cunoșteau demult, din tinerețe, de când a fost căsătorită cu primul soț. A revăzut-o după atâția ani și a venit la revistă la România Mare și i-a zis «Măi, Mărioara, vino acasă tu pe la mine, să mai discutăm și noi una alta». Parcă o văd, avea o haină de blană lungă, pe care i-a ars-o fata ei.”, a mai spus Doina Vadim Tudor pentru sursa menționată mai sus.

mărioara zăvoranu vadim tudor

Mărioara Zăvoranu și Corneliu Vadim Tudor s-au certat ca la ușa cortului/ Sursa foto: Captură video

Citește și: VĂDUVA LUI CORNELIU VADIM TUDOR DĂ DE PĂMÂNT CU GIGI BECALI. CE GEST A FĂCUT PATRONUL FCSB LA CĂPĂTÂIUL TRIBUNULUI: ”EU NU HRĂNESC CÂINI ȘI NU SUNT OBLIGAT SĂ AJUT”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Damian Drăghici și Cristina Stroe s-au căsătorit în secret. Cum au făcut anunțul
Click.ro
Damian Drăghici și Cristina Stroe s-au căsătorit în secret. Cum au făcut anunțul
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
go4it.ro
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
„PNL este ținut captiv de Bolojan!” Atac DEVASTATOR al unui lider liberal
Gandul.ro
„PNL este ținut captiv de Bolojan!” Atac DEVASTATOR al unui lider liberal
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”
Mediafax Spania
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”