Iuliana Pepene și-a surprins urmăritorii din mediul online cu o apariție rară alături de tatăl său. Prezentatoarea a publicat un videoclip emoționant, în care a lăsat deoparte lumina reflectoarelor și le-a oferit fanilor o imagine din viața personală.
Cunoscută pentru discreția cu care își protejează familia, vedeta nu obișnuiește să posteze imagini cu cei dragi. Tocmai de aceea, clipul publicat în mediul online a atras imediat atenția internauților.
În imagini, Iuliana Pepene apare în timp ce își spală mașina, iar la un moment dat tatăl său intră în cadru. Cei doi se apropie unul de celălalt și se îmbrățișează.
Alături de videoclip, prezentatoarea a transmis și un mesaj care i-a impresionat pe urmăritori.
„Inima unui tată este o capodoperă a naturii.”, a scris Iuliana Pepene în dreptul imaginilor publicate pe rețelele sociale.
De-a lungul timpului, Iuliana Pepene a vorbit despre modul în care gestionează expunerea mediatică și criticile venite din spațiul public. Vedeta spune că a învățat să nu mai lase comentariile negative să îi influențeze starea de spirit.
„M-au deranjat foarte multe lucruri. Eu nu pun atât de mult la suflet acele materiale, pentru că eu mă cunosc foarte bine. M-a întrebat, la un moment dat, cineva: «De unde ai atât de multă încredere în tine?». Am încredere în mine pentru că știu cine sunt și știu că nu fac rău nimănui. Nu am luat de la nimeni nimic niciodată, îmi văd de treaba mea și am niște calități de bază cu care pun capul pe pernă seara și dorm liniștită.”
CITEȘTE ȘI: