Acasă » Știri » Cum își scuză Claudiu Bleonț DERAPAJUL de la Gopo, la adresa fiicei sale: „Nu cumva să mă faci de… Eşti altă generaţie, nu vă suport”

Cum își scuză Claudiu Bleonț DERAPAJUL de la Gopo, la adresa fiicei sale: „Nu cumva să mă faci de… Eşti altă generaţie, nu vă suport”

De: Denisa Iordache 01/05/2025 | 18:00
Cum își scuză Claudiu Bleonț DERAPAJUL de la Gopo, la adresa fiicei sale: „Nu cumva să mă faci de... Eşti altă generaţie, nu vă suport”
Claudiu Bleonț, pe scena teatrului. Sursa foto Eduard Merschi

Gala Premiilor Gopo 2025, o seară dedicată celebrării valorilor din cinematografia românească, s-a transformat într-un moment stânjenitor pentru actorul Claudiu Bleonț și fiica sa, Eva. Invitat să urce pe scenă pentru a susține un discurs în onoarea regizorului Dan Pița, Bleonț a profitat de ocazie pentru a-și exprima public nemulțumirile față de alegerile fiicei sale, într-un ton considerat de mulți jignitor.

Prezent la gală pentru a-i aduce un omagiu regizorului Dan Pița, Bleonț a dat naștere unui scandal de proporții. Nu doar că a criticat-o pe fiica sa pentru alegerea vestimentară, dar a făcut-o cu un limbaj tăios, departe de eleganța unui eveniment cultural.

În fața unei săli pline de nume importante din industrie, Bleonț a rostit câteva fraze care au stârnit reacții imediat. Tonul critic, adresat propriei fiice, a părut mai degrabă o ceartă de familie dusă în văzul tuturor.

CITEȘTE ȘI: Claudiu Bleonț a apreciat postarea făcută de Nicușor Dan, în care anunța motivul pentru care nu i-a prelungit contractul lui Alexandru Arșinel

„Ea și-a ales țoalele, nu mi-au plăcut. I-am zis: «Nu cumva să mă faci de c*cat, să zici ceva. Taci dr*cu’ din gură, ești altă generație, nu vă suport»… I-a luat autograf lui Selly, lui Tudor Giurgiu… Văd lucrurile altfel. Îi spun: «Măi, gândește-te că toți oamenii din sala asta au citit enorm, au făcut școală, nu stau ca pr*știi pe telefon». Lectură, cultură! Aude, dar nu-nțelege nimic!”, a spus Claudiu Bleonț în timpul evenimentului.

Claudiu Bleonț și fiica lui. Sursă: Facebook
Claudiu Bleonț și fiica lui. Sursă: Facebook

Cum s-a scuzat Claudiu Bleonț

Declarațiile au stârnit un val de reacții puternice în spațiul public, iar atitudinea actorului, recunoscut pentru cariera sa impresionantă în teatru și film, a fost aspru criticată. La două zile după incident, Claudiu Bleonț a revenit cu un mesaj de scuze.

În fața valului de critici, Claudiu Bleonț a dat un pas înapoi și a postat un mesaj lung pe Facebook, în care își cere iertare și recunoaște că a greșit.

„Marţi seară, pe scena Premiilor Gopo, într-un moment în care voiam să împărtăşesc bucuria de a fi alături de fiica mea, am spus lucruri care au fost nepotrivite şi au fost percepute ca fiind dureroase. Mi-am dat seama, privind înapoi, că mi-am pus propriul copil într-o situaţie vulnerabilă şi că, fără să îmi dau seama atunci, am transmis un mesaj lipsit de delicateţe şi empatie. Nu a fost intenţia mea să o discreditez pe Eva, nu îmi doresc să îmi educ copilul prin mustrare publică. Îmi asum felul în care am procedat. O iubesc enorm pe fiica mea. Este lumina mea, este sensul vieţii mele, motivul pentru care vreau să fiu un om mai bun. Este iubirea mea primordială, dovadă stând şi prenumele pe care i l-am ales. Ea este cea dintâi pentru mine, înainte de toate. Ca părinte, în dorinţa de a o ghida, de a-i vorbi despre responsabilitate, despre efort şi valori, uneori se pot spune lucruri într-un mod care nu ajută, ci răneşte. Iar când realizezi asta, din dragoste adevărată, faci ceea ce trebuie, îţi ceri iertare. Aşa cum am spus şi în privat, spun acum şi public, îmi pare rău. Dacă am făcut-o să se simtă inconfortabil, dacă am pus presiune sau dacă am transmis altceva decât dragostea mea pentru ea, îmi pare rău. În faţa tuturor, îi cer iertare în primul rând ei. Îi sunt dator cu asta, înainte de orice. Nu caut scuze şi nu vreau să justific ce s-a întâmplat. Vreau, însă, să îmi pun întrebări şi să caut răspunsuri.”, a spus actorul.

Într-o confesiune sinceră, actorul vorbește despre greșeli, asumare și dorința de a repara:

„Sunt tată, sunt om. Şi, ca orice om, am şi momente mai puţin bune. Important este ce facem după, ne asumăm, învăţăm şi ne corectăm. Voi face tot ce ţine de mine pentru a repara ce poate fi reparat, pentru a fi mai atent, mai prezent şi mai bun. Îmi asum această întâmplare, sunt tatăl Evei, cu întrebările şi răspunsurile pe care le naşte această condiţie.”, a continuat Claudiu Bleonț.

CITEȘTE ȘI: Și-a dat chiloții jos în fața jurnalistelor, dar nu regretă nimic. Claudiu Bleonț vorbește, în premieră, despre momentul rușinos din 2011! „Era un crez al meu că…”

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×