De obicei spunem „am murit de râs” fără să ne gândim prea mult la sensul real al expresiei. Dar adevărul, puțin incomod și destul de ironic, este că râsul intens poate deveni, în situații extrem de rare, periculos. Nu pentru că umorul ar fi nociv, ci pentru că organismul uman nu e mereu pregătit pentru hohote duse la extrem.
Râsul este una dintre cele mai sănătoase reacții ale corpului: reduce stresul, relaxează mușchii, îmbunătățește circulația și ne face să ne simțim mai bine cu noi și cu lumea. Problema apare atunci când râsul devine necontrolat, prelungit și intens, mai ales la persoane care au deja probleme medicale.
În astfel de momente, corpul poate reacționa exagerat. Respirația devine haotică, oxigenarea scade, tensiunea poate crește brusc, iar inima este forțată să țină pasul cu o stare de hiperexcitare. Practic, râsul ajunge să pună corpul într-o situație de „suprasarcină”, iar dacă există un punct slab, acela poate ceda.
În cazuri excepționale, hohotele pot duce la asfixie, mai ales dacă persoana râde în timp ce mănâncă sau bea. Alteori, râsul foarte intens poate declanșa aritmii sau chiar un stop cardiac la cei cu afecțiuni cardiovasculare. Există și situații rare în care creșterea bruscă a tensiunii arteriale poate favoriza un accident vascular cerebral.
Mai „blânde”, dar tot neplăcute, sunt episoadele de leșin, cauzate de scăderea oxigenării creierului în timpul unui acces prelungit de râs. În cazul persoanelor cu astm sau epilepsie, râsul poate acționa ca factor declanșator pentru o criză. Cu alte cuvinte, nu gluma e vinovată, ci reacția exagerată a corpului.
Istoria are și ea simțul umorului… uneori cam macabru. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este cel al lui Chrysippus, filosof stoic din Grecia Antică. Se spune că ar fi murit după ce și-a văzut măgarul mâncând smochine și, găsind scena irezistibil de amuzantă, a izbucnit într-un râs necontrolat. Finalul? Probabil un stop cardiac. Ironia supremă pentru un filosof al autocontrolului.
Un alt exemplu vine din lumea artei. Zeuxis, pictor celebru, ar fi murit râzând de propria creație: o caricatură atât de reușită încât l-a făcut să râdă până când nu a mai putut respira. Se pare că uneori talentul chiar te poate omorî… de râs.
Nici regii nu au fost scutiți. Martin of Aragon ar fi murit în 1410 după o glumă spusă de bufonul curții, într-un moment în care era deja slăbit de boală. Râsul a fost, probabil, ultima picătură pentru un organism epuizat.
În epoca modernă, cazul lui Mitchell Lee este mai bine documentat. În 1975, acesta a murit după ce a râs aproximativ 25 de minute încontinuu la o emisiune de comedie. Medicii au concluzionat că râsul a declanșat o insuficiență cardiacă, pe fondul unor probleme existente.
Un caz la fel de bizar este cel al lui Damnoen Saen-um, care a murit în somn după ce râsese necontrolat minute în șir. Autopsia a indicat un stop respirator, cel mai probabil declanșat de o aritmie.
Partea bună este că aceste cazuri sunt extrem de rare. Pentru majoritatea oamenilor sănătoși, râsul este un aliat de nădejde. Reduce cortizolul, stimulează endorfinele, ajută inima, întărește imunitatea și chiar reduce percepția durerii. Este folosit inclusiv în terapii pentru sănătatea mentală și emoțională.
Așadar, nu râsul omoară, ci reacțiile fiziologice exagerate, în contexte speciale și la persoane vulnerabile.
Da, teoretic poți muri de râs. Practic, șansele sunt infime. În viața de zi cu zi, râsul rămâne unul dintre cele mai sigure și eficiente „medicamente” naturale. Așa că râzi. Râzi mult. Doar… poate nu 25 de minute fără pauză.
CITEȘTE ȘI: Starbucks-ul secret al CIA: cea mai discretă cafea din lume se bea la Langley