Cum se înțelege, de fapt, Daniela Crudu cu tatăl copilului ei: „El este cu treaba lui, nu îl interesează”

Viața Danielei Crudu s-a schimbat radical, în ultima vreme. S-a retras din lumina reflectoarelor, a părăsit România și s-a mutat în Suedia, acolo unde vrea să își întemeieze o familie alături de actualul său partener. Recent, bruneta a povestit cum se înțelege cu bărbatul pe care îl va face tătic în doar câteva luni.

Daniela Crudu trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei. Deși așteaptă cu nerăbdare momentul în care își va ține copilul în brațe, fosta asistentă TV a descoperit pe propria piele cu ce situații se confruntă viitoarele mămici. Pe lângă grețurile specifice acestei perioade, oboseala și stresul și-au spus cuvântul.

Chiar dacă are perioade grele, Daniela are mare noroc cu iubitul său care îi este alături la fiecare pas. Daniel și-a luat în serios rolul de viitor tată și are grijă ca brunetei să nu îi lipsească nimic.

„E cuminte și mă ajută cu tot ce poate și el. Îți dai seama că nu știe ce să facă ca să îmi fie ușor și mie, să nu mă agit, să nu mă stresez, că eu sunt și agitată, imediat îmi vin nervii. Țip din orice acum, mă enervez mai rău acum”, a spus Daniela Crudu.

Daniela Crudu va deveni mamă în prima parte a anului viitor

Daniela Crudu: „E un om bun și mai rar un om bun cu adevărat”

Daniela Crudu are numai cuvinte de laudă la adresa partenerului său și mărturisește că Daniel nu este doar un iubit bun, ci, va fi și un tătic extraordinar. Mai mult, bruneta a explicat că pe lângă toate calitățile sale, iubitul său a reușit să o cucerească prin simplitate, prin faptul că nu este atras de lumea mondenă și, mai ales că nu încearcă să se facă remarcat pe spatele ei.

CITEȘTE ȘI: PRIMELE POZE ”LOLO”! DANIELA CRUDU A ATERIZAT ÎN ROMÂNIA, IAR PAPARAZZII CANCAN.RO NU AU RATAT-O

În cazul în care Daniel ar fi căutat celebritatea, vedeta recunoaște că relația lor nu ar fi avut nicio șansă.

”Nu sunt eu destul de cunoscută? Nici nu luam pe cineva care să… (n.r vrea să fie cunoscut). De exemplu, dacă era el cunoscut, ok, dar așa să îmi iau pe unul care să vrea să devină cunoscut, adică pe spatele meu, n-aș fi acceptat niciodată. El este cu treaba lui, nu îl interesează pe el, este discret și asta e cel mai bine. E un băiat simplu, adică nu vrea să pară altceva, e natural și mă iubește. Nu e golan, e cuminte, e sincer. Cu asta m-a cucerit, cu naturalețea lui și cu faptul că e un om bun și mai rar un om bun cu adevărat. Are sufletul bun. Chiar ne potrivim și ne iubim, asta este cel mai important”, a mai adăugat fosta asistentă TV.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Click.ro
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
SURSE Mărturia unui general SIE în rezervă aruncă în aer dosarul în care a fost audiat fostul premier Ilie Bolojan: „Știu cu siguranță că s-au dat 600.000 de euro pentru numirea unui secretar de stat”
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă