Daniel Pavel își face bagajele pentru Thailanda! Schimbarea pe care șefii de la Pro TV i-au impus-o pentru noua emisiune Desafio: “Încerc să fiu la înălțimea formatului”

După ce Survivor a fost scos din grila Pro TV, șefii speră să rupă audiențele cu noul format Desafio, la cârma căruia va fi tot Daniel Pavel, prezentator cu ștate vechi și priză la public. Deja a început numărătoarea inversă până la momentul în care când prezentatorul, concurenții și echipa de filmare vor decola spre Thailanda. În interviul exclusiv acordat pentru CANCAN.RO, domnu’ Dan ne-a povestit ce nu îi lipsește din bagajele pentru Asia, menționând și schimbarea impusă de șefii de la Pro TV, pe care și telespectatorii o vor sesiza pe micul ecran.

 Daniel Pavel s-a numărat printre invitații de seamă care au participat, miercuri seară, la Gala Andreei Marin – Nu există nu se poate. Prezența lui la eveniment nu a fost întâmplătoare, fiindu-i alături soției sale care a defilat într-un show de modă.

“Sunt un fericit membru al publicului, să spunem așa. Este evenimentul Andreei Marin, care e formidabil. Nu există nu se poate este un slogan cu care sunt și eu familiarizat, iar soția mea, Ana Maria Pavel, va fi într-adevăr în prezentare pentru o creație splendidă și o să vă placă foarte mult. Abia aștept să văd și eu cum va prezenta, pentru că Ana vorbește foarte mult prin gesturi, prin energia ei extraordinară intrinsecă”, ne-a spus el.

Daniel Pavel, pe mâinile unui stilist la Desafio

Peste două săptămâni, Daniel Pavel va decola spre Asia, mai exact Thailanda, care va fi reședința pe perioada filmărilor la Desafio, noul reality show de la Pro TV.

“Bagajele sunt deja în proporție de 50% făcute, pe lângă hainele cu care voi filma. În acest an am un stilist cu care sper eu o să încânt publicul cu noi și noi outfit-uri specifice formatului de aventură – Desafio. Schimbarea conceptuală, schimbarea de arc narativ să se arate și prin această schimbare vestimentară și o să încerc să fiu la înălțimea formatului, la înălțimea locurilor pe care le filmăm. Sunt și mai spectaculoase, și mai exotice decât cele pe care le cunosc deja telespectatorii fideli”, a declarat, pentru CANCAN.RO, Daniel Pavel despre schimbarea stilului vestimentar care a venit o dată cu noul format TV.

Daniel Pavel este pregătit pentru expediția în Thailanda

Chiar dacă a fost ofițer de marină și a călătorit foarte mult, prezentatorul TV ne-a mărturisit că regiunea în care va ajunge este o premieră și pentru el.

“Nu am fost niciodată în zona de Asia, nici ca ofițer de marină. Cu vapoarele în Dominicană fusesem, cu navele, de mult, înainte de a filma. Nu, Thailanda este o zonă complet nouă. O aștept cu nerăbdare să văd despre ce e vorba, cum e temperatura, cum sunt oamenii și ce o să putem să livrăm acolo e formidabil. Formatul e cel mai puternic de reality TV din momentul ăsta”, a adăugat, pentru CANCAN.RO, Daniel Pavel.

Ce lucruri și-a pus Daniel Pavel în bagajele pentru Thailanda

Prezentatorul TV a pus deja în bagaje anumite obiecte, care îi vor fi utile în perioada următoare.

“Ideea este că am Biblia, am icoana, mirul, cărțile mele speciale pentru cultură sportivă, pentru ceea ce mă ajută la comentarii și am toată iubirea Anei pe care o țin acolo în mici obiecte personale, pe care o să le arăt din când în când pe social media”, a precizat el.

Luna trecută, vedeta Pro TV a mers împreună cu fiul său, Antoniu, la Muntele Athos, luând de acolo mai multe obiecte specifice.

“Deja este aici (n.r. la mână). E o brățară specială, a fost experiența formidabilă, am fost cu băiatul meu acolo, prima oară pentru el, a doua oară pentru mine. Anei i-am adus mir, tămâie, o chestiune foarte specială s-o poarte la ea tot timpul. E un veșmânt special pe care-l avea chiar Sfânta Ana, adică mama Maicii Domnului, acolo am fost, la doamna cea puternică”, a mai spus Daniel Pavel.

Foto: Instagram

NU RATA: Am aflat toate culisele noului show de la PRO TV! Regulile sunt ”scandaloase”, dar salariile colosale

CITEȘTE ȘI: Sacrificiul făcut de Daniel Pavel pentru a pleca în Asia cu PRO TV, la noul reality-show! Visul american s-a amânat! ”Nu s-a mai văzut așa ceva în România!”

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Gandul.ro
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!