De ce nu se fac nunţi în post? Explicaţia preoţilor

De ce nu se fac nunţi în post? Explicaţia preoţilor
Sunt mulţi cei care se întreabă de ce nu se pot face nunţi în post. Preoţii spun că atunci când refuză să facă cununii în perioada de post se izbesc de multe ori de o neînţelegere totală din partea celor care vor să se căsătorească. 
 
Potrivit preoţilor, nu se pot săvârşi nunţi în post pentru că această perioadă de postire se referă, atât la postirea sufletească cât şi la cea trupească, iar postirea trupească nu are în vedere numai abţinerea de la anumite mâncăruri şi băuturi într-o anumită perioadă, ci şi la abstinenţa conjugală a soţilor. 
 
Chiar dacă Sfântul Apostol Pavel spune că „nunta este cinstitită întru toate şi patul nespurcat”, abstinenţa soţilor în perioada postului are în vedere pregătirea acestora pentru împărtăşire, iar pentru primirea acesteia e nevoie de pregătire trupească prin înfrânare conjugală. 

De ce nu se fac nunţi în post. O nuntă cu mâncare de post

Preoţii mai spun că nu împreunarea soţilor este un păcat, ci „nesocotirea Sfintei Împărtăşanii, a cărei primire o aşteptăm la sfârşitul postului”. 
 
De asemenea, cei care se întreabă de ce nu se fac nunţi în post trebuie să mai ştie că preoţii au în vedere şi faptul că „întotdeauna după slujba Tainei Nunţii este urmată de petreceri” şi nu ne putem imagina o nuntă cu mâncare de post. Mai mult, atmosfera exuberantă a nunţii este în totală contradicţie cu atmosfera de sobrietate ce carcaterizează perioada postului.

De ce nu se fac nunţi în Post. Iată perioadele în care nu se fac nunţi în 2018: 

Posturi în 2018: 
  • Miercurile şi vinerile de peste an, afară de cele cu dezlegare, însemnate cu hărţi
  • Ajunul Bobotezei (5 ianuarie)
  • Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august)
  • Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie)
  • Postul Sfintelor Paşte (19 februarie – 07 aprilie)
  • Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (04 iunie – 28 iunie)
  • Postul Adormirii Maicii Domnului (1 august – 14 august)
  • Postul Naşterii Domnului (14 noiembrie – 24 decembrie)
 
Nu se fac nunţi în 2018:
  • În toate zilele de post de peste an
  • În zilele Praznicelor împărăteşti şi în ajunul acestora
  • În săptămâna lăsatului sec de carne (11 februarie – 17 februarie)
  • În Postul Sfintelor Paşti (18 februarie – 08 aprilie)
  • În Săptămâna Luminată (09 aprilie – 15 aprilie)
  • În Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (04 iunie – 28 iunie)
  • În Postul Adormirii Maicii Domnului (1 august – 15 august)
  • În postul Naşterii Domnului (14 noiembrie – 24 decembrie)
  • În perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie – 6 ianuarie)
 
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Prosport.ro
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Click.ro
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Digi 24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Digi24
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Ciprian Ciucu anunță că PNL nu poate asigura o majoritate pentru Siegfried Mureșan dacă va fi nominalizat de Nicușor Dan. Ciucu susține și că PSD-ului îi lipsesc „20-22 de voturi, cu tot cu voturile UDMR” și că ar negocia cu AUR. Nici PNL nu exclude „voturi conjuncturale” de la AUR pentru trecerea unui guvern
Gandul.ro

Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani
Mediafax Spania
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani