Descoperire șocantă într-o garsonieră din Gorj! Proprietarul a găsit oase umane sub cadă

Publicat: 19/04/2018 | 15:30

Un bărbat din Gorj a rămas șocat în momentul în care a găsit oase umane în baia sa. Osemintele se aflau chiar sub cadă. Bărbatul și-a cumpărat garsoniera în urmă cu câteva luni și avea în plan să o renoveze. Nu mică i-a fost însă mirarea atunci când a descoperit oasele umane. Proprietarul i-a anunțat imediat pe oamenii legii care s-au deplasat la fața locului și au deschis o anchetă.

Osemintele ar aparține unui copil

„Poliţia oraşului Rovinari a fost sesizată de un bărbat de 37 de ani, din comuna Bâlteni, cu privire la faptul că a găsit nişte fragmente osoase în locuinţa din localitatea Bâlteni, pe care a achiziţionat-o cu câteva luni în urmă şi o renova. Osemintele au fost ridicate de poliţişti şi depuse la SML Gorj pentru stabilirea naturii acestora”, a spus Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj. 

Conform unor surse din anchetă, oasele descoperite ar aparține unui copil. Rămâne de văzut ce vor spune oamenii legii la finalul anchetei.