Donald Trump a respins invitația de a veni la București, la Summitul B9. Cine ar putea reprezenta SUA la eveniment

Prima reacție a lui Donald Trump, după alegerea noului premier în Ungaria Sursa foto: Shutterstock

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost invitat să participe la Summitul B9, care va fi organizat la București pe 13 mai, însă a declinat invitația.

Potrivit Digi24, există posibilitatea ca în locul lui Trump să vină secretarul american de Stat, Marco Rubio, la București.

Recent, președintele Nicușor Dan a participat la reuniunea Consiliului pentru Pace, prezidată de Donald Trump la Washington. În cadrul evenimentului, el s-a întâlnit cu Trump și a purtat discuții cu oficiali americani, printre care Marco Rubio și Steve Witkoff, emisarul fostului președinte pentru Orientul Mijlociu. Nicușor Dan a declarat atunci că România poate contribui la reconstrucția școlilor și la reformarea unor sectoare-cheie, precum administrația publică și poliția, în Gaza.

Potrivit surselor diplomatice, au loc discuții privind participarea oficialilor americani la Summitul B9 de la București. Președintele american Donald Trump a mulțumit României pentru invitație, însă a precizat că agenda nu îi permite să participe personal, coordonarea implicării SUA realizându-se prin intermediul Departamentului de Stat.

Marco Rubio l-ar putea înlocui pe Donald Trump

Deși Trump nu va putea fi prezent, este probabil ca în locul său să participe șeful diplomației americane, Marco Rubio.

Inițiativa „Bucharest Nine” (B9) este o platformă de cooperare politică și economică între nouă țări NATO, menită să consolideze securitatea euro-atlantică pe flancul estic. Formatul B9 a fost creat în 2015 la inițiativa fostului președinte al României, Klaus Iohannis, și a președintelui Poloniei, Andrzej Duda. Prima reuniune a avut loc la București.

Inițiativa a luat naștere ca reacție la atitudinea agresivă a Rusiei, în special după anexarea Crimeei și desfășurarea operațiunilor militare din Donbas în 2014. Toate țările membre fie au făcut parte din fosta Uniune Sovietică, fie au aparținut sferei sale de influență. Ultimul Summit B9 a fost organizat în 2025 la Vilnius.

CITEȘTE ȘI:

Donald Trump spune că ia serios în considerare să retragă SUA din NATO. „E un tigru de hârtie”

Emmanuel Macron, replică după ironiile lui Donald Trump la adresa lui: „Comentariile nu sunt nici elegante, nici la înălțime”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!