Drama prin care trece Angela, femeia rănită în explozia din Galați, după ce o dronă rusească s-a prăbușit peste un bloc

Drama prin care trece Angela, femeia rănită în explozia din Galați, după ce o dronă rusească s-a prăbușit peste un bloc
Sursa foto: Social media

Un incident grav s-a produs într-un bloc de locuințe din Galați, după ce o dronă s-a prăbușit peste imobil, provocând o explozie urmată de un incendiu puternic. Patru persoane au fost afectate de incident, iar două dintre ele au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital. Alte două persoane au suferit atacuri de panică din cauza șocului.

Printre victime se află o femeie și fiul ei adolescent, care locuiau în apartamentul afectat de explozie. Cei doi au scăpat cu răni ușoare, însă locuința lor a fost grav avariată. Femeia a fost internată la Spitalul Județean, iar băiatul, elev care urmează să susțină Evaluarea Națională, a ajuns la Spitalul de Copii pentru investigații suplimentare.

Vecinii și apropiații familiei spun că distrugerile sunt atât de mari încât foarte puține bunuri mai pot fi recuperate din apartament. Situația este cu atât mai dificilă cu cât locuința fusese cumpărată printr-un credit imobiliar, iar ratele vor trebui plătite în continuare, deși apartamentul a devenit aproape imposibil de locuit.

„Cele două victime de azi-noapte sunt colega mea de birou și fiul ei de 14 ani, care urmează să susțină în curând examenul de Evaluare Națională. Din fericire, au scăpat doar cu arsuri ușoare. Ea este internată la Spitalul Județean, iar băiatul la Spitalul de Copii. Din apartamentul distrus nu cred că vor mai putea recupera mare lucru. Locuința este achiziționată printr-un credit imobiliar, iar ratele vor trebui achitate în continuare. Practic, au rămas fără casă, fără haine și fără bunurile de strictă necesitate. Nu știu în ce măsură vor primi ajutor din partea autorităților locale, deoarece informația este încă foarte recentă”, a scris femeie alături de o fotografie din apartamentul distrus.

Sursa foto: Social media

Ce a spus Nicușor Dan despre incident

În urma incidentului, autoritățile au convocat consultări de urgență pentru analizarea situației. Președintele Nicușor Dan a declarat că responsabilitatea pentru acest incident aparține Rusiei, în contextul războiului din Ucraina.

Totodată, autoritățile române au decis declararea consulului rus de la Constanța persona non grata și închiderea consulatului general al Rusiei din oraș. Acesta a mulțumit partenerilor europeni și aliaților din NATO pentru sprijinul și solidaritatea oferite României.

„Am avut noaptea trecută un incident grav în care doi cetățeni români au fost răniți și întreaga responsabilitate pentru acest incident revine Rusiei, o țară care duce un război de agresiune de mai bine de 4 ani împotriva Ucrainei. Față de acest atac, consulul la Constanța a fost declarat persona non grata iar consulatul general al Rusiei la Constanța se va închide. Vreau să remarc iresponsabilitatea unor lideri politici și lideri de opinie care vor să scuze Rusia. Acum cetățenii pot să vadă cine e pro-occidental și cine mimează pro-occidentalismul. Vreau să mulțumesc pentru solidaritate partenerilor din UE, partenerilor din NATO. Asta dovedește că există o solidaritate și o unitate euro-atlantică“, a transmis Nicușor Dan.

CITEȘTE ȘI: Cum arată acum apartamentul din Galați lovit de dronă. Locuința a fost distrusă

Ce scrie CNN după ce o dronă a lovit un bloc din România? Ce spun britanicii despre cele două persoane rănite

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Tragedie în familia unei cunoscute influencerițe: fiul ei de doar 4 ani a murit. Mesajul care îți frânge inima
Click.ro
Tragedie în familia unei cunoscute influencerițe: fiul ei de doar 4 ani a murit. Mesajul care îți frânge inima
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Primarul Buzăului, Constantin Toma, „luptător” anti-suveraniști și critic înverșunat al apropierii PSD de AUR, fotografiat aseară în compania lui George Simion. Liderul AUR nu mai scăpa de edil, care s-a ținut după el în tot aeroportul, inclusiv la coada de îmbarcare
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta