Ea e Alexandra, asistenta care a intervenit în accidentul mortal din Trivale. Se afla în timpul liber

Ea e Alexandra, asistenta care a intervenit în accidentul mortal din Trivale. Se afla în timpul liber
Foto: Social Media

Ies la iveală noi detalii despre accidentul rutier care a avut loc luni seara, în cartierul Trivale din Pitești. Un tânăr în vârstă de 18 ani s-a stins din viață în timp ce aștepta Bolt-ul, după ce mașina în care trebuie să se urce a fost implicată într-un accident violent cu un alt autoturism.

Prima persoană care a ajuns la fața locului a fost o asistentă medicală din cadrul SAJ Argeș, care se afla în timpul liber, potrivit presei locale. Alexandra Ispășeanu a sărit în ajutorul tânărului fără să stea pe gânduri și a constat că băiatul se afla în stop cardiac.

Cine e Alexandra, asistenta care a intervenit în accidentul din Trivale

Alexandra a intervenit rapid și l-a resuscitat pe tânăr, moment în care acestuia i-au revenit semnele vitale. Ulterior, tânărul de 18 ani a fost preluat de un echipaj medical și a fost transportat de urgență la spital, dar din păcate starea lui era foarte gravă și după scurt timp s-a stins din viață pe patul de spital.

„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un bărbat de 50 de ani, din Târgoviște, județul Dâmbovița, care conducea un autoturism pe bld. Libertății din municipiul Pitești, având direcția de deplasare dinspre str. Calea Drăgășani spre comuna Băbana, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul efectuării manevrei de întoarcere fără a se asigura corespunzător, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus în aceeași direcție de un tânăr de 18 ani, din comuna Ungheni. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 50 de ani a acroșat o altă persoană, minor de 18 ani, din comuna Sârbii-Măgura, județul Olt, care se afla pe carosabil, posibil cu intenția de a traversa”, a informat IPJ Argeș.

Tragedia s-a produs în momentul în care șoferul de ridesharing, în vârstă de 50 de ani nu s-a asigurat corespunzător atunci când a făcut o manevră de întoarcere și a fost lovit de o altă mașină, condusă de un tânăr de 18 ani. Bărbatul a fost grav rănit și prins între fiarele mașinii. După ce a fost scos din mașină, acesta a fost transportat de urgență la o unitate medicală. Niciunul dintre cei doi șoferi nu au consumat alcool în momentul accidentului.

A murit Amalia Semeniuc, tânăra rănită grav în accidentul din Suceava. Mama și una dintre surori și-au pierdut la rândul lor viața

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!