El este elevul genial dintr-un sat din Suceava care a luat argint la Olimpiadă! Face zilnic 50 de kilometri pentru a merge la şcoală

• Știri
El este elevul genial dintr-un sat din Suceava care a luat argint la Olimpiadă! Face zilnic 50 de kilometri pentru a merge la şcoală

Alexandru este de loc din satul Negrileasa, comuna Stulpicani, şi este nevoit să facă naveta în fiecare zi, dus-întors, cu un microbuz şcolar până la liceul din Gura Humorului. În total, zi de zi bate 50 de kilometri pentru a învăţa. Elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional “Alexandru cel Bun” din oraşul Gura Humorului, judeţul Suceava, a obţinut medalia de argint la Olimpiada Internaţională de Chimie “D.I. Mendeleev” ce a avut loc în perioada 3 – 9 mai 2015 în Armenia.

“Competiţia a constat în parcurgerea a trei probe, timp de cinci ore fiecare, dintre care două probe teoretice şi una practică sau experimentală, toate cu grad de complexitate extrem de ridicat. Prima probă teoretică a cuprins 8 probleme obligatorii, iar a doua a avut ca obiectiv rezolvarea unei probleme, la alegere dintr-un set de trei, pentru fiecare din cele 5 secţiuni incluse: chimie-fizică, ştiinţele vieţii şi ale polimerilor, chimie anorganică, chimie organică şi chimie analitică. În ceea ce priveşte dificultatea subiectelor de concurs, trebuie să recunosc că acestea nu au fost nici pe departe cele mai uşoare subiecte pe care le-am avut vreodată de rezolvat, dar cu toate acestea nu m-am pierdut cu firea. Am încercat să scot tot ce-am avut mai bun din mine şi astfel am reuşit să obţin o medalie la această competiţie”, a declarat Alexandru Big.

Olimpicul sucevean a precizat că a avut emoţii pe tot parcursul concursului, însă festivitatea de premiere l-a copleşit, mai ales că nimeni nu i-a spus dinainte că a obţinut un premiu. “Emoţiile au fost pe măsura dificultăţii probelor, dar acestea şi-au facut loc cu adevarat abia la festivitatea de premiere, când membrii juriului au început să decerneze premiile. Asta pentru că nu se ştiau premianţii, aceştia fiind strigaţi în ordinea descrescătoare a locurilor din clasament. Emoţiile au fost colosale, aş putea spune”, a explicat olimpicul sucevean.

Pe lângă premiul important obţinut în cadrul Olimpiadei Internaţionale de Chimie din Armenia, Silvestru Alexandru Big a mai obţinut şi în anii anteriori distincţii şi premii importante.

“În ceea ce priveşte performanţele din acest an, precum şi din anii anteriori, la această disciplină, pot să spun că am mai obţinut o menţiune MECŞ în cadrul Oimpiadei Naţionale de Chimie, o menţiune specială, anul trecut, la aceeaşi competiţie precum şi o calificare în lotul naţional lărgit de chimie, iar în clasa a X-a, doar o calificare la etapa naţională. De asemenea, am obţinut câteva distincţii notabile la competiţiile naţionale şi la alte discipline cum ar fi matematica şi fizica”, a mai spus Silvestru Alexandru Big.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce avere are Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. Apartamentele, terenurile și economiile din declarația de avere
Click.ro
Ce avere are Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. Apartamentele, terenurile și economiile din declarația de avere
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
go4it.ro
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Bătaie ca în filme între frații Costel și Emil Caran. Este război la vârful lumii interlope
Gandul.ro
Bătaie ca în filme între frații Costel și Emil Caran. Este război la vârful lumii interlope
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”