El este militarul mort în accidentul din județul Buzău. Robert era elev al Şcolii de Aviaţie, iar alți trei militari sunt în stare gravă

Publicat: 12/07/2018 | 07:48

Tragedie fără margini noptea trecută în județul Buzău. O mașină în care erau patru militari s-a izbit de un copac aflat pe marginea drumului. Şoferul, un tânăr de 33 de ani, a murit în ciuda eforturilor medicilor. Colegii săi sunt în stare gravă. Accidentul s-a produs în apropierea unităţii militare de la Boboc.

Robert George Comaneci, șoferul mort în accidentul de la Boboc

Cei patru elevi ai Şcolii de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene “Traian Vuia” de la Boboc se întorceau din permisie. Potrivit celor mai noi informații, şoferul a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un copac chiar în fata unitatii. Impactul a fost nimicitor pentru Robert Comăneci, tânărul aflat la volan. Iar eforturile uriașe ale medicilor, care l-au resuscitat minute în şir, au fost în zadar. Caporalul de 33 de ani a murit la Spitalul Judeţean Buzău.

Şi colegii săi au fost răniţi, toţi fiind în stare gravă. La spitalul judeţean au ajuns doi pacienţi din care unul policontuzionat şi al doilea cu leziuni la nivelul capului, dar stabil hemodinamic. Al treilea militar rănit, în stare mai gravă, a fost preluat de un elicopter SMURD de la Galaţi şi transferat la Bucureşti.

O anchetă militară a fost deschisă în acest caz, mai ales că accidentul s-a produs la mică distanță de poarta unității de care aparțineau victimele, potrivit observator.tv. În două săptămâni, Robert și colegii său urmau să termine cursurile şcolii militare de aviaţie.

 

Citește și...