O fetiță din Suceava este dată dispărută după ce a plecat la școală și nu a mai ajuns acasă. Familia și autoritățile o caută fără încetare.
O întreagă comunitate din județul Suceava trăiește clipe de neliniște după ce o fetiță de doar 11 ani a dispărut fără urmă. Este vorba despre Șuleru Elena Natalia, o elevă din localitatea Săliștea, orașul Slacea, care nu a mai ajuns acasă după terminarea orelor de curs.
Conform informațiilor oferite de autorități, copila a plecat luni, 13 octombrie 2025, de la școala din orașul Liteni, unde este elevă, însă pe drumul spre casă s-a pierdut orice urmă a ei. Părinții au intrat în alertă după ce au văzut că se lasă seara și fetița nu s-a întors, iar telefonul ei nu putea fi contactat.
Fetița are 1,50 metri înălțime, aproximativ 42 de kilograme, părul blond tuns până la umeri și ochii albaștri. Nu are semne distinctive, dar este ușor de recunoscut datorită ghiozdanului gri pe care îl purta, decorat cu un imprimeu cu Mickey Mouse. În momentul dispariției, era îmbrăcată cu pantaloni gri evazați, o bluză albastru deschis cu mânecă lungă, vestă neagră de fâș și pantofi sport negri.
„Poliţiştii efectuează activităţi de căutare a minorei ŞULERU ELENA NATALUA de 11 ani din oraşul Slacea, localitatea Săliştea, judeţul Suceava, care la data de 13.10.2025, s-a deplasat de la unitatea de învăţământ din oraşul Liteni, unde urmează cursurile şcolare spre casă fără a mai ajunge la domiciliu”, a transmis Poliţia judeţeană Suceava.
Procedura este prevăzută în Legea 141/2010 cu privire la semnalarea persoanelor dispărute. Cine o vede pe Gabriela Anamaria este rugat să sune la 112 sau să se prezinte la cea mai apropiată unitate de poliție, pentru a oferi toate detaliile către structurile competente.
”În cazul identificării unei persoane majore cu privire la care a fost introdusă în SINS (Sistemul Informatic Național de Semnalări, n.a.) o semnalare din categoria celor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a), aceasta este informată despre existenţa semnalării şi i se solicită consimţământul cu privire la transmiterea informaţiilor privind adresa la care locuieşte către persoana care a sesizat dispariţia”, extras din Legea 141/2010 cu privire la semnalarea persoanelor dispărute.