Duminică, 16 noiembrie, Horia Moculescu a fost înmormântat. Compozitorul își doarme somnul de veci în Cimitirul Bellu din București, locul unde foarte multe persoane au venit să își ia rămas bun de la el. Regretatul artist s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani, după ce fusese internat în stare gravă la Institutul ”Matei Balș” din Capitală. Pe fondul unor probleme de sănătate mai vechi, organismul maestrului a cedat.
La înmormântare au fost prezente nume mari din generația de aur, însă au lipsit și mulți artiști care, din păcate, nu au putut fi alături de el în această zi tristă. Printre aceștia, celebra artistă Elena Merișoreanu a avut probleme personale și nu a putut ajunge la înmormântarea marelui compozitor.
Deși nu au fost prieteni apropiați, Elena Merișoreanu a mărturisit că i-a purtat un respect deosebit lui Horia Moculescu. Ceea ce o impresionase cel mai mult la marele compozitor era bunătatea și respectul pe care le arăta mereu, indiferent de situație
„Ne-am tot întâlnit pe la filmări, evenimente, nu am fost însă foarte apropiați. Cu toate acestea, el era de o delicatețe ieșită din comun, era respectuos, o persoană deosebită, am văzut că s-a implicat mult în creșterea și educația Nidiei. A lăsat în urmă o zestre inestimabilă prin toate cântecele pe care le-a creat. N-a dus o viață ușoară, dar a lăsat o comoară în urmă. Îmi pare rău că nu am ajuns la înmormântare, sunt plecată din oraș, dar cu siguranță o să merg să aprind o lumânare la cimitir când mă întorc. Sper ca Dumnezeu să îi dea putere fiicei sale.”, a spus Elena Merișoreanu pentru Click!
De asemenea, artista nu s-a putut abține și a transmis un mesaj dur celor care nu au participat la înmormântarea îndrăgitului compozitor.
„Să știți că totuși nu au participat la funeralii atât de mulți soliști precum mă așteptam… Am văzut la știri… Păcat, el a făcut mult bine multor soliști, i-a ridicat pe mulți, dar cine știe… Fiecare are problemele sale…Am văzut că a participat Corina Chiriac, ea e o scumpă și o drăguță, a fost și Angela Similea… Dumnezeu să îl ierte, să îl odihnească în pace. El va trăi mereu prin cântecele lui alături de cei care îl iubesc.”, a mai spus Elena Merișoreanu pentru aceeași sursă.
Mădălin Voicu, devastat la moartea lui Horia Moculescu: ”Sufăr pentru că l-am pierdut”