Licitația de Iarnă Artmark, unul dintre cele mai prestigioase evenimente anuale dedicate artei românești, a fost anul acesta scena unei mișcări care a luat prin surprindere până și pe cei mai experimentați colecționari. În timp ce nume consacrate se aflau în sală, lovitura decisivă a venit din online, din partea unui bider anonim extrem de hotărât.
Cancan a aflat, în exclusivitate, cine se află în spatele ofertelor care au ridicat prețurile și au stârnit rumoare: Romina Gingașu, soția lui Piero Ferrari, moștenitorul celebrului imperiu Ferrari.
Deși este un nume nou pe piața licitațiilor de artă din România, sursele CanCan au aflat, dintr-un grup de prieteni apropiați ai Rominei Gingașu, că aceasta s-a înregistrat oficial pe platforma Artmark și a ales să liciteze online, preferând discreția totală.
Printre cele mai importante achiziții se numără celebra lucrare de Nicolae Tonitza, „Trandafiri roșii”, dar și un tablou semnat de Theodor Pallady, „Fotoliul roșu”, lucrări extrem de apreciate în lumea artei și râvnite de mari colecționari si alte lucrări la fel de importante.
Contextul este la fel de spectaculos. Tot Cancan a aflat că, în acest an, Romina Gingașu a achiziționat o casă în zona Primăverii, una dintre cele mai exclusiviste zone din Capitală, fiind vecină inclusiv cu ambasadorul Marii Britanii. Surse apropiate acesteia susțin că lucrările de artă cumpărate la Artmark sunt destinate noii locuințe.
Luxul nu se oprește însă la artă. Cancan a mai aflat că Romina Gingașu și-ar fi început recent și o mică, dar extrem de exclusivistă colecție de mașini.
Printre bijuteriile pe patru roți se numără un Ferrari Stradale XX, ediție ultra-limitată, produsă în doar 500 de exemplare la nivel mondial, dar și un alt Ferrari Stradale și un Ferrari Pista, modele care nu sunt deloc la îndemâna oricui dar si faimoasa Dacia Stepway despre care a tot povestit.
Intrarea Rominei Gingașu în aceste cercuri exclusiviste, de la licitații de artă, la imobiliare de lux și mașini rare, nu pare deloc întâmplătoare, ci începutul unei noi etape.
Cancan rămâne pe fir și promite să revină cu detalii despre următoarele mișcări care ar putea șoca din nou lumea bună a luxului din România.
CITEȘTE ȘI:
Motivul pentru care Romina Gingașu nu face copii. A spus tot: ”M-am obișnuit cu gândul”