Tenismanul elveţian Roger Federer, liderul mondial, s-a calificat în sferturile de finală ale probei masculine, învingându-l în două seturi, 7-5, 6-4, pe francezul Jeremy Chardy, într-o partidă disputată miercuri.
În vârstă de 36 ani, Federer a obţinut cu această ocazie a 15-a sa victorie în tot atâtea meciuri disputate de la începutul anului 2018 în circuitul profesionist, după ce a câştigat anterior Openul Australiei şi turneul de la Rotterdam (Olanda). El mai are nevoie de un singur succes pentru a egala cel mai bun start al său de sezon, reuşit în 2006, când a înregistrat 16 victorii consecutive.
Campionul din Ţara Cantoanelor poate egala această performanţă în meciul următor, în care îl va avea ca adversar pe sud-coreeanul Hyeong Chung- locul 26 ATP, unul dintre starurile în devenire ale circuitului profesionist. Jucătorul asiatic s-a calificat în sferturile de finală la Indian Wells după ce s-a impus în două seturi, 6-1, 6-3, în faţa uruguayanului Pablo Cuevas.
Federer şi Chung s-au întâlnit în luna ianuarie, în semifinale Australian Open, sud-coreeanul abandonând în setul al doilea, la scorul de 6-1, 5-2 pentru elveţian.
În sferturile de finală a ajuns şi argentinianul Juan Martin del Potro, favoritul şase, învingător cu 3-6, 7-6 (2), 6-3 în faţa compatriotului său Leonardo Mayer. Vicecampionul olimpic de la Rio se va lupta pentru un loc în semifinale cu germanul Philipp Kohlschreiber- locul 31 ATP, care a dispus la rândul său, cu 6-4, 7-6 (1), de francezul Pierre-Hugues Herbert.
Sud-africanul Kevin Anderson, cap de serie şapte, a reuşit să-l învingă cu 4-6, 6-3, 7-6 (8/6) pe spaniolul Pablo Careno Busta (favorit 11), iar următorul său adversar va fi croatul Borna Coric, care a câştigat în trei seturi, 6-2, 6-7 (8/6), 6-4, partida cu americanul Taylor Fritz.