Femeie de afaceri, găsită moartă pe o barcă de lux! Condițiile misterioase i-au uluit pe anchetatori

Sursa: Profimedia

Moarte la malul mării, sună ca un roman de Agatha Christie, dar este ce a pățit o tânără cu afaceri în domeniul modei. Condițiile misterioase în care s-a petrrecut tragedia i-au uluit pe anchetatori.

Martha Nolan-O’Slatarra, în vârstă de 33 de ani, a fost descoperită moartă pe o barcă ancorată la un club exclusivist de iahting din apropiere de New York. Tânăra era un designer de succes, respectată în lumea modei, dar începuturile nu au fost ușoare.

Martha Nolan-O’Slatarra, găsită moartă pe o barcă de lux

După ce a terminat studiile universitare în Irlanda natală, Martha a vrut să-și urmeze visul și să reușească în sectorul vestimentar. Era nemulțumită de postul sigur pe care îl avea la momentul respectiv într-o companie de marketing.

„Întotdeauna mi-am dorit mai mult, am fost mereu motivată de bani și, în sinea mea, știam că urmează un drum lung într-o industrie dificilă precum moda. Dar am dat curs provocării”, mărturisea nu demult tânăra afaceristă.

Ce a urmat rămâne istorie. Ajunsă la New York, a lucrat inițial ca ospătăriță în cartierul Soho, cunoscut pentru opulență și rafinament. Banii obținuți i-a investit în visul său și astfel a luat naștere propriul brand.

„Mi-am făcut o rețea de contacte, iar primii clienți pe care i-am servit la masă au fost și cei care au crezut în mine și le-au plăcut creațiile mele”, explica Martha.

Toate proiectele realizate purtau semnătura Martha Nolan, iar clienții apreciau calitatea înaltă a lucrărilor.

Moartea suspectă a Marthei Nolan-O’Slatarra

Polițiștii au fost surprinși să o descopere pe tânără în interiorul ambarcațiunii, fără urme vizibile de violență pe corp. La fața locului a fost identificat un praf alb, care a fost colectat și trimis în laborator pentru cercetări amănunțite.

Sursa: Profimedia

Până la finalizarea cercetărilor, a fost emis un mandat de moarte suspectă, relatează NY Post.

Durere fără margini în familia Marthei

Familia afaceristei a fost devastată la auzul veștilor. Nu se cunosc foarte multe detalii în acest moment legat de persoanele cu care Martha a petrecut ultimele 24 de ore din viață, însă anchetatorii nu exclud ca aceasta să mai fi fost cu cineva la momentul decesului.

„Nu știu ce s-a întâmplat cu fiica mea. Am aflat după ce fiica noastră cea mică, Jacqui, a venit plângând să îmi spună. Încă suntem în stare de șoc”, a mărturisit mama defunctei, Elma Nolan.

În timp ce pe coasta de est a Statelor Unite autoritățile fac cercetări pentru a determina cauza morții, în micuțul oraș irlandez Carlow, locul unde a copilărit Martha, se fac pregătiri de înmormântare.

Citește și: Hulk Hogan, moarte suspectă? Fiica actorului cere autopsia și se oferă să o plătească

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Fiul fondatorului celei mai puternice bănci din România, mesaj pentru Simona Halep în ziua în care a împlinit 35 de ani
Prosport.ro
Fiul fondatorului celei mai puternice bănci din România, mesaj pentru Simona Halep în ziua în care a împlinit 35 de ani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Click.ro
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Digi24
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
go4it.ro
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Siegfried Mureșan anunță negocieri cu Sorin Grindeanu pentru viitorul Guvern: „Cu cât mai repede, cu atât mai bine”
Gandul.ro
Siegfried Mureșan anunță negocieri cu Sorin Grindeanu pentru viitorul Guvern: „Cu cât mai repede, cu atât mai bine”
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!