Fetele Danei Roba s-au revăzut cu bunica lor! Ce s-a întâmplat în casa mamei lui Daniel Balaciu: ”Au început să plângă”

Publicat: 28/09/2023 | 14:45
Dana Roba a scăpat ca prin minune, după bătaia soră cu moartea / Sursă foto: Instagram

Întâlnire de gradul zero în familia Danei Roba. Make-up artista a mers în vizită la socrii ei, părinții lui Daniel Balaciu. Cum a decurs revederea, după ce băiatul lor a încercat să o omoare pe mama celor două nepoțele.

Recent, Dana Roba a trecut, din nou, prin emoții greu de descris. După ce în urmă cu doar câteva zile s-a revăzut cu Daniel Balaciu în sala de judecată, la prima înfățișare, zi cu o încărcătură emoțională uriașă, mai ales că a fost prima revedere între cei doi după incidentul care a avut loc în urmă cu 3 luni (vezi AICI detalii), de data aceasta, make-up artista s-a întâlnit cu socrii ei, părinții bărbatului care a încercat să o omoare.

Dana Roba și-a dus fetițele în vizită la părinții lui Daniel Balaciu

Mama lui Daniel Balaciu, fostul soț al Danei Roba, și-a dorit tot timpul să petreacă timp de calitate alături de nepoțelele sale, însă, după tragicul eveniment petrecut în urmă cu 3 luni, Dana Roba nici nu a vrut să audă de vreo apropiere între fetițele ei și rudele din partea fostului soț. Imediat după nenorocire, make-up artista i-a transmis soacrei sale că nu va putea vedea fetițele până când nu îi va fi înapoiată suma de bani furată, despre care crede că a fost luată din casă de soacra ei.

„Fratele lui m-a rugat dacă poate să vadă copii. Eu nu voi lăsa copiii în prezența neamurilor lui niciodată, decât dacă ei îmi dau banii înapoi. Am vrut actele, dar oricum mi-am făcut actele la notar, cele de pe apartament, de diplomă, mi-am făcut totul. Mi-am scos duplicate și aș vrea să-mi primesc banii înapoi. Dacă primesc banii înapoi de la ei, voi lăsa copiii, nu știu, o zi sau două pe săptămână, în prezența mea cu fosta mea soacră.

Chiar nu am nimic împotrivă, dar doar în prezența mea. Copiii mei nu au voie să stea cu ei fără prezența mea. Nu i-aș mai lăsa niciodată! Fetele m-au văzut când el m-a umilit și a vrut să mor așa că nu pot eu să le setez fetelor mele că a avut un tată bun”, a povestit Dana Roba, pentru WOWbiz în urmă cu ceva timp.

”Nu mi-aș dori să fiu în locul lor”

Citește și: DANA ROBA ȘI-A AMÂNAT OPERAȚIA DE RECONSTRUCȚIE A CRANIULUI, DUPĂ CE A FOST MUTILATĂ DE DANIEL BALACIU. CARE ESTE MOTIVUL, DE FAPT

Timpul s-a dovedit a fi un bun sfetnic, iar acum Dana Roba a revenit la sentimente mai bune. A acceptat ca socrii săi să-și revadă nepoatele, însă cu o condiție: să fie și ea prezentă pe toată durata vizitei. Make-up artista a mărturisit că momentul a fost unul emoționant încă de la primii pași făcuți în curtea casei. Părinții lui Daniel Balaciu s-au comportat exemplar cu nepoatele lor, dar și cu Dana.

„Ea a vrut să vadă copiii și eu m-am dus cu copiii la ea. I-am spus, dacă vrea să vină la mine acasă să stea în prezența mea cu copiii o las cu care drag, dar după confruntare nu mi-a mai răspuns la telefon, a răspuns doar socrul meu. I-am zis că dacă ea vrea să vină să stea cu copiii, o aștept cu drag. Dacă vrea să vadă copiii în prezența mea, o las.

A fost foarte greu. Ea s-a comportat foarte frumos, femeia mă aștepta cu mâncare, am plâns toți la masă, inclusiv eu și copiii. Fetele când au intrat acolo în curte au început să plângă, având amintiri atât de frumoase acolo în curte. Nu mi-aș dori să fiu în locul ei, să ajung la 70 de ani și să îmi văd copilul la pușcărie pentru crima pe care a vrut să o comi, a mai spus Dana Roba.