Film porno făcut de secretara Universității Politehnica din Timișoara, chiar în biroul ei!

Publicat: 02/11/2018 | 08:40

O secretară a Universității Politehnica din Timișoara a realizat mai multe filme porno, pe care apoi le-a încărcat pe un site pentru adulți, unul dintre acestea fiind filmat în incinta instituției. Filmele au fost descoperite de studenți, iar secretara a demisionat.

Tânăra în vârstă de aproximativ 25 de ani a realizat, împreună cu iubitul ei, mai multe filme pentru adulți, iar ulterior, imaginile au fost postate pe un site pentru adulți.

Potrivit unor surse din cadrul Universității Politehnica din Timișoara, una dintre filmări a fost realizată chiar în biroul secretariatului din cadrul Facultății de Electronică și Telecomunicații a instituției, în care lucra femeia, în această vară, când studenții erau în vacanță.

La începutul acestei săptămâni, mai mulți studenți din cadrul instituției au descoperit filmulețele pe Internet, iar în scurt timp reprezentanții Universității Politehnica din Timișoara au aflat de situație.

La începutul acestei săptămâni, tânăra și-a dat demisia din funcția de secretară.

Nu o cunosc personal, avem 2.000 de angajați în cadrul universității. Știu că la începutul acestei săptămâni, după ce s-a aflat că ea este în filmulețe, secretara a cerut desfacerea contractului colectiv de muncă”, a declarat pentru Mediafax rectorul Universității Politehnica din Timișoara, Viorel Șerban.