FOTO | Conferința ministrului Muncii, întreruptă de un bărbat! Violeta Alexandru, amenințată cu moartea

Publicat: 05/07/2020 | 14:36

Conferința de azi a ministrului Muncii a fost întreruptă de un bărbat. Acesta i-a strigat cuvinte grele Violetei Alexandru, care nu a mai putut susține discursul plănuit. 

Conferința de presă organizată azi de ministrul Muncii a luat o întorsătură neașteptată. Un pensionar a început să facă scandal și a dorit să își strige nemulțumirile chiar dacă întrerupe discursul. 

Un pensionar a venit în fața pupitrului la care era așezat ministrul și a început să urle, acuzând guvernul de minciună și solicitând mărirea pensiilor.  

„Te omor cu mâna mea!”

„Mărește-mi pensia! Te omor cu mâna mea!”, i-a spus bătrânul Violetei Alexandru.

Ministrul Muncii și-a întrerupt conferința de presă și a mers să discute cu persoana nemulțumită.

„Îmi pare rău că PSD se foloseşte de necazurile oamenilor. Nu aşa se face politică în România. PSD foloseşte oamenii pentru a arăta, chipurile, că le pasă. Nu aceasta este maniera în care se face administraţie în România, trimiţând pensionari amărâţi să se exprime la o conferinţă de presă pentru a perturba prezentarea pe care o facem astăzi”, a spus Violeta Alexandru.

„PNL este determinat să găsească resurse pentru creşterea pensiilor şi a alocaţiilor, altminteri ştiţi că alocaţiile au fost crescute în ultimii ani ca urmare a iniţiativei PNL. PSD este populist. Vorbeşte despre ce şi-ar dori. PNL chiar a făcut. Toate creşterile de alocaţii, în ultimii ani, au fost făcute ca urmare a iniţiativelor PNL. (…) Avem nevoie de cifrele Ministerului Finanţelor pentru a fi responsabili cu privire la ce se întâmplă cu pensiile”, declara ieri ministrul

Potrivit acesteia, Ministerul Finanțelor va prezenta în curând „o primă diagnoză a încasărilor la buget”.

„MFP trebuie să ne spună care este situaţia în acest moment. În baza acestei evaluări, vom face o discuţie argumentată. (…) Cu siguranţă ele vor creşte. Premierul a făcut aceste declaraţii. Cu siguranţă avem datoria să fim responsabili nu numai cu privire la acest an, ci şi la anul viitor”, a spus ministrul Muncii.

Foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu