Francisca vrea gemeni sau tripleți! Ce-i așteaptă pe bebeluși? ”Sunt posesivă! Va trebui să fiu legată de calorifer!”

Gemeni sau tripleți! Asta e dorința Franciscăi, doar că atunci când o da Dumnezeu! Planuri nu și-a făcut niciodată, să aibă copii, și spune că pe aceeași linie merge și de acum încolo. Dar îi va avea, poate anul acesta, poate la anul, poate peste cinci! Și cum se va prezenta artista în calitate de mămică? Francisca a făcut dezvăluirile, unele spumoase, pentru CANCAN.RO.

Cam așa stă treaba cu Francisca: acum e cu ochii pe carieră și, pentru că atunci când pune suflet în ceva, ambiția îi crește exponențial. Mai târziu, poate… Despre copii este vorba! Fosta prezentatoare de la ”Vorbește lumea” nu refuză momente în care trage cu ochiul la ”meseria” de mămică. Se vede mămică, dar nu și-a planificat niciodată rolul, într-un film de lung metraj care înseamnă mai mult decât o simplă figurație.

„Toate vin la timpul lor”

Explicația ei e simplă, la obiect. ”Nu știu când și nu știu ce… Când o da Dumnezeu. Când o să vină, că nu am forțat nimic, nu am considerat că a fost o prioritate până acum, dar nici nu am făcut nimic să împiedic să vină.

Analizele mele sunt foarte în regulă, adică sunt OK din toate punctele de vedere, dar nu s-a întâmplat pentru că nu a trebuit să se întâmple, probabil. Și că toate vin la timpul lor”, sunt primele impresii ale Franciscăi.

Francisca se vede mămică atunci când o vrea Dumnezeu! Vrea gemeni sau tripleți

”Nu vreau un copil care să fie crescut de bună!”

Nu-și face planurile, dar, în mare, știe despre ce-i vorba. ”Eu nu sunt pe prezumția nici să planific, nici să resping atunci când vine. La mine e cum vrea Dumnezeu. Cum vrea divinitatea, cineva, acolo Sus, știe cum trebuie să vină. Dacă este ca eu în viața asta să fiu părinte, voi fi. Îmi doresc, îmi plac copiii la nebunie, dar este o responsabilitate foarte mare și, în momentul în care vine…

Eu nu l-aș face niciodată pentru a fi crescut de bonă. Eu nu-mi doresc un copil pe care să-l las acasă și să vin doar să mă joc cu el și problemele pe care le are, așa… Eu am participat activ la creșterea fratelui meu și știu ce implică un copil. Știu ce înseamnă, mai mult decât legănatul pe picioare, colici, plâns și așa mai departe. Ăla crește, trebuie să-i acorzi timp, să-i educi, poate are probleme la școală, poate nu e în ritm cu ceilalți. Sunt multe chestii pe care le faci ca părinte”, intră adânc în povestește artista.

(CITEȘTE ȘI: FRANCISCA: ”AM FOST HĂRȚUITĂ! CEA MAI ORIBILĂ PERIOADĂ DIN VIAȚA MEA!” S-A SIMȚIT URÂTĂ, FĂRĂ VOCE, I-A FOST FRICĂ SĂ MAI CÂNTE)

„Nu am forțat nota, în niciun fel”

Se vede mamă, știe și ce va face, imediat ce-și va legăna bebelușul. ”Vreau un copil. Dacă aș afla mâine că sunt, păi m-aș monta și m-aș concentra pe treaba asta, că nu-i de glumă. Dar, probabil, nu a venit pentru că Universul înțelege niște chestii, vede că tu ai niște priorități și probabil că cineva, acolo, Sus, mă și știe cum sunt eu ca om.

Eu, în momentul când voi fi mamă, voi fi o mamă de aia sută la sută acolo. Îmi doresc, ne dorim amândoi, dar o să vină când vrea Cel de Sus, nu când stabilim noi. Bineînțeles, se va întâmpla la un moment dat. Nu știu când să zic. Poate anul ăsta, poate peste doi ani, poate peste cinci ani, poate deloc… Cert este că eu îmi doresc foarte mult. Dar nu am forțat nota, în niciun fel”, a continuat mărturisirea Francisca.

”Mi-aș dori gemeni sau tripleți, să scap odată…”

Vrea gemeni sau tripleți, să scape de-o grijă! ”Nu m-am gândit niciodată câți vor fi. Când îl ai pe primul, vei ști câți vrei. Vei ști dacă-ți mai dorești sau nu. Eu mi-aș dori să fie gemeni sau tripleți, să scap odată… Dar când o să fie. Nu vezi că sunt unii oameni care vor și nu pot, sunt unii care pot, dar nu și-i doresc.

Sunt alții care pot și lasă la voia întâmplării, când se întâmplă se întâmplă… La mine e cum o fi, dacă e să fie unul, dacă e să fie trei, cum o fi, important e să crească într-un mediu sănătos și frumos. Eu îmi doresc un copil care să aibă cel puțin un sfert din ambiția pe care o am eu. Un copil care să aibă tăria aia de caracter și să spună nu, să facă doar ce-i place lui, indiferent de ce spun cei din jur, pentru că eu așa am fost.

Ai mei m-au susținut doar dintr-un punct, până atunci, nu credeau că o să fie ceva, neapărat. Credeau că va fi ceva trecător. Eu am luptat să le demonstrez că nu-i așa. Sunt copii care în momentul în care nu sunt susținuți, abandonează. Eu, nu! Pe mine mai tare m-a ambiționat, cu toate că dacă ei nu puneau presiune la un moment dat, «măi fată, vezi-ți de școală, că trebuie să înveți înainte, după aia cu muzica și cu de astea, cu vedetisme vorbim după ce termini liceul, după ce-ți iei BAC-ul, intri și tu la facultate»”, povestește, amuzată, Francisca.

Francisca se vede mămică atunci când o vrea Dumnezeu! Vrea gemeni sau tripleți

”Copilul e liber să aleagă ce vrea, tu doar îi dai viață…”

”Dar cred că mama mea m-a educat extraordinar, și copilul trebuie să știe și de nu, și de da. Eu cred că în momentul în care ai copilul, în momentul în care-l ții în brațe, îți dă peste cap orice plan ți-ai făcut până atunci. Inclusiv stilul de educație pe care ți-l propui să-l oferi copiilor tăi. Eu cred că-i dat peste cap în momentul în care-l ai. Că așa e foarte ușor când nu ai, să spui, băi, eu copiilor mei, așa și așa…

Când îl ai, nu mai par lucrurile chiar așa. E o schimbare radicală. Mie mi-ar plăcea să mă pronunț, dar nu știu cum e!? Probabil, atunci când o să-l am în brațe, o să am senzația că se va schimba lumea 200 la sută. O să mi-o întoarcă, așa, cu 180 de grade.

(NU RATA: KIM KARDASHIAN DE ROMÂNIA A SCĂPAT DE KILOGRAME CU DIETA CU DULCIURI!)

În momentul când ești mamă, mă gândesc, privești diferit lucrurile. Nu mai vrei să dai energie anumitor lucruri care nu sunt atât de importante și te concentrezi pe ce-i cu adevărat important. Asta consider că e maturitatea aia supremă. Pentru că un copil nu vine să te salveze dintr-o situație sau să te aducă pe tine în nu știu ce punct al nu știu ce. Un copil vine cu sufletul lui, cu viața lui, cu rolul lui. Ca părinte, consider că nu ești stăpânul copilului tău, el e liber să aleagă ce vrea în viață, tu doar îi dai viață…

Dar eu cred că o să fiu o mamă foarte posesivă! O să fiu una din aia cu control strict și o să trebuiască să fiu, probabil, legată de calorifer ca să nu fiu prea posesivă. Eu nu am acceptat asta din partea părinților mei, așa că probabil o să mă gândesc foarte bine în acest caz. Pentru că sunt o persoană pozitivă, până aici e al meu! Aici nu calci!”, a mai dezvăluit Francisca.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
Diletta Leotta, apariție la TV cu care a încins imaginația fanilor: a venit cu un outfit transparent
Prosport.ro
Diletta Leotta, apariție la TV cu care a încins imaginația fanilor: a venit cu un outfit transparent
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
În ce a investit Mirela Retegan banii câștigați din amulete, la Asia Express. Ce a făcut cu cele 100 de plicuri, adunate în cele șapte săptămâni de competiție
Click.ro
În ce a investit Mirela Retegan banii câștigați din amulete, la Asia Express. Ce a făcut cu cele 100 de plicuri, adunate în cele șapte săptămâni de competiție
Prima reacție a lui Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel i-a respins cererea de a intra în arest la domiciliu
Digi 24
Prima reacție a lui Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel i-a respins cererea de a intra în arest la domiciliu
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Digi24
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Gadget util la Lidl: uscător de încălțăminte Silvercrest la 50 de lei
go4it.ro
Gadget util la Lidl: uscător de încălțăminte Silvercrest la 50 de lei
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă”
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă”
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Cum își cereau dacii iubitele în căsătorie. Gestul controversat astăzi făcut de strămoșii noștri
Gandul.ro
Cum își cereau dacii iubitele în căsătorie. Gestul controversat astăzi făcut de strămoșii noștri
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic