Fuego șochează! Va fi alături de 130 de oameni pe scenă la Sala Palatului și va cânta operă!

Paul Surugiu-Fuego este artistul căruia îi place în permanență să surprindă. Având publicul său fidel, pe nișa sa, el reușește să fie unul dintre puținii artiști independenți, de mare succes, care vând efectiv la sala de spectacol și care realizează singuri, pe forțe proprii, proiecte grandiose.(CITEȘTE ȘI: SHOW TOTAL DE TREI ORE CU FUEGO, LA SALA PALATULUI! GALERIE FOTO)

Vedetăde la TVR 2, actor și pictor în același timp, Fuego propune publicului său pe 22 martie, la Sala Palatului din București, un concert altfel, așa cum nu a mai avut nici un artist român pop până acum. Iar asta pentru că ce se va întâmpla pe scenă va fi de anvergură, spectaculos, și ca sceno-tehnică, dar și ca distribuție, artistul fiind acompaniat în concertul său „SIMFONIC” de 130 de artiști, din Orchestra Metropolitană București și Corul Accoustic, ambele dirijate de apreciatul dirijor Daniel Jinga! Dincolo de această grandoare, piesele vor fi și ele altfel, la fel ca și imaginea lui Fuego, care e diferită de tot ce știți până acum despre el, păstrând din eleganță și emoție. Șlagărele lui se vor auzi în manieră simfonică, colosal, partiturile fiind una și una. Show-ul va fi unul atipic, plin cu de toate, dominat de eleganță, rafinament, simțire.(NU RATA: I-AM ÎMPLINIT DORINȚA LUI FUEGO! CE A GĂSIT CÂNTĂREȚUL SUB BRAD)

În exclusivitate pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, Fuego a dezvăluit și unul din cei șase invitați speciali care vor păși pe scenă alăturide el. Este vorba de marea doamnă FELICIA FILIP, una dintre cele mai apreciate soprane ale românilor, actualmente manager al Operei Comice pentru Copii din București. Aceasta a acceptat cu bucurie invitația artistului și împreună au pregătit ceva nemaipomenit, atipic, din zona clasică! Surprizele se vor ține oricum lanț, într-o feerie a primăverii, cu momente unul și unul! Bilete se pot achiziționa de pe Startickets.ro, Ticketstore.ro și Bilete.ro, iar detalii găsiți pe pagina de Facebook a artistului – Paul Surugiu-Fuego Oficial.(NU RATA: ION DICHISEANU, ÎN LACRIMI LA CONCERTUL LUI FUEGO DE LA SALA PALATULUI!)

Fuego și Felicia Filip, una dintre cele mai apreciate soprane ale românilor

Pe 8 martie începe sezonul alpatrulea al emisiunii „DRAG DE ROMÂNIA MEA!”, la TVR 2

Tot în luna martie, de Ziua Femeii, începe la TVR 2, de la ora 15.00, noul sezon alemisiunii sale „DRAG DE ROMÂNIA MEA!” Se pare că artistul va avea un platou nou, rubrici noi, eroi care ne uimesc zilnic și care trudesc pentru o frumoasă imagine a României, dar și artiști și actori fenomen. Mai mult, Fuego va juca teatru în fiecare show de-al său, iar în prima ediție îl vom putea vedea altfel, alături de mama și de bunica sa, tocmai acasă, la Turda, locul din carea pornit pe drumul succesului.

Până atunci, emisiunea care face succes fenomenal în rândul publicului, poate fivizionată în continuare, duminica, de la ora 15.00, la TVR 2. Săptămâna aceasta o puteți revedea pe Corina Chiriac, dar și o familie muzicală de excepție și pe Alexandru Brădățan din Bucovina!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Daniel Buzdugan este în doliu. Mama omului de radio a murit la 91 de ani: „Am rămas mai singuri ca niciodată”
Click.ro
Daniel Buzdugan este în doliu. Mama omului de radio a murit la 91 de ani: „Am rămas mai singuri ca niciodată”
Kirilo Budanov: Europa se trezește în fața războiului hibrid al Rusiei. „Economisiți-vă sângele și banii, folosiți experiența noastră”
Digi 24
Kirilo Budanov: Europa se trezește în fața războiului hibrid al Rusiei. „Economisiți-vă sângele și banii, folosiți experiența noastră”
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
Digi24
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Bolojan propune un guvern tehnocrat pentru ieșirea din criză și spune că nu va demisiona, pentru că ar fi „iresponsabil”
Gandul.ro
Bolojan propune un guvern tehnocrat pentru ieșirea din criză și spune că nu va demisiona, pentru că ar fi „iresponsabil”
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Mediafax Italia
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!
Mediafax Spania
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!