George Burcea, primul mesaj după ce Viviana Sposub a anunțat despărțirea

Ce a publicat George Burcea, după ce s-a aflat de despărțire. Sursa foto: social media

George Burcea a publicat pe rețelele de socializare primul mesaj, după ce Viviana Sposub a anunțat despărțirea. Iată ce a postat pe InstaStory! Să aibă legătura cu povestea dintre el și fosta parteneră?

După aproximativ patru ani de relație, Viviana Sposub și George Burcea au decis să meargă pe drumuri separate în viață. Chiar dacă s-au despărțit în urmă cu jumătate de an, cei doi au ținut totul departe de ochii fanilor. Anunțul a fost făcut de vedetă, care a explicat că a dorit să își ia timpul necesar pentru a trece prin această perioadă dificilă.

„De mai bine de jumătate de an, eu și George ne-am despărțit. Nu am vorbit despre acest lucru până acum, pentru a ne da timp să ne așezăm emoțiile și să trecem prin această perioadă departe de ochii publicului. După ce am reflectat mult, am simțit că e momentul să împărtășesc cu voi această etapă din viața mea. Fiecare experiență ne învață ceva important și sunt recunoscătoare pentru lecțiile învățate. În acest moment mă concentrez pe dezvoltarea mea și pe toate proiectele frumoase la care lucrez. Vă mulțumesc pentru sprijinul vostru continuu!”, a fost mesajul postat de Viviana Sposub, în mediul online.

Citește și: Gestul făcut de Viviana Sposub, după ce a anunțat despărțirea de George Burcea. Fanii au observat imediat!

Ce a postat George Burcea

După ce s-a aflat de despărțire, George Burcea a postat în secțiunea de InstaStory un videoclip cu o pisică, însoțit de melodia „I love you baby”. Deși nu ar avea legătură cu ce s-a întâmplat recent în viața lui, gestul său nu a trecut neobservat.

Mesajul publicat de George Burcea. Sursa foto: Instagram

Povestea de iubire dintre George Burcea și Viviana Sposub a început în anul 2020. Cei doi s-au apropiat mult în cadrul emisiunii „Ferma”, iar de-a lungul timpului s-au bucurat de multe momente frumoase împreună, dar au trecut și prin despărțiri temporare.

În anul 2023, cei doi au fost la un pas de despărțire definitivă, dar au reușit să depășească acea perioadă. Se pare că acum nu vor mai da o nouă șansă relației. Fanii sunt curioși să afle cum vor evolua lucrurile în viețile lor în perioada următoare.

Citește și: George Burcea a ”comis-o”! Medicul i-a spus adevărul, fără ocolișuri, fostul iubit al Andreei Bălan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cine este românca celebră care vrea să aducă Balul Prinților și Prințeselor de la Monaco la Iași. Ce spune Cătălin Botezatu despre ea
Click.ro
Cine este românca celebră care vrea să aducă Balul Prinților și Prințeselor de la Monaco la Iași. Ce spune Cătălin Botezatu despre ea
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
A vrut să se angajeze la Bugatti și a plecat cu un Chiron de 3 milioane de euro. În urmărirea lui a pornit șeful, cu un Porsche
Promotor.ro
A vrut să se angajeze la Bugatti și a plecat cu un Chiron de 3 milioane de euro. În urmărirea lui a pornit șeful, cu un Porsche
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Laura Codruța Kovesi, ultimul mesaj ca șefă a Parchetului European: „Au existat decizii dificile. Nu am reușit să îndeplinesc tot ceea ce speram”
Gandul.ro
Laura Codruța Kovesi, ultimul mesaj ca șefă a Parchetului European: „Au existat decizii dificile. Nu am reușit să îndeplinesc tot ceea ce speram”
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani