Gestul controversat făcut de Alina Laufer. S-a dus cu fiica ei la munte, după ce recent a ajuns cu ea, de urgență, la spital

Gestul controversat făcut de Alina Laufer. S-a dus cu fiica ei la munte, după ce recent a ajuns cu ea, de urgență, la spital
Alina și Ilan Laufer/ sursă foto: Instagram

Recent, Alina Laufer a ajuns, de urgență, cu fetița ei la spital. Micuța ar fi contractat o bacterie de la animale și a avut nevoie de verdictul specialiștilor. Apoi, pentru că aceasta s-a simțit mai bine, Alina, alături de familia ei, au dat o fugă până la munte.

Alina Laufer s-a confruntat cu momente grele în ultima perioadă. Fiica ei, Davina, a avut probleme de sănătate, astfel că au ajuns, de urgență, la spital. Micuța ar fi contractat o bacterie de la animale și a avut nevoie de verdictul specialiștilor. Apoi, pentru a se mai ”deconecta” de la vacarmul urban, Alina, alături de soțul ei, Ilan Laufer, și cei trei copii au dat o fugă până la munte, la poalele munților Bucegi, chiar dacă vremea nu este tocmai ”prietenoasă” în această perioadă.

”Dragi prieteni, cu toate că Davina a fost foarte bolnăvioară săptămâna aceasta și am ajuns cu ea la spital, ne-am făcut curaj să fugim din București și am venit în formație completă la o locație superbă în comuna Pietroșița, aflată la poalele munților Bucegi. Vă îmbrățișăm, vă dorim un weekend minunat alături de cei dragi și vă recomandăm călduros să vizitați această zonă extraordinar de frumoasă”, este mesajul transmis de Alina Laufer pe rețelele de socializare. Aceasta s-a fotografiat alături de cei trei copii și de soțul ei, Ilan Laufer.

Alina Laufer, alături de familie. Sursă foto: captură Instagram

Alina Laufer: ”Nu vom face botez”

La jumătatea lunii februarie a acestui an, Alina Laufer a născut gemenii prematur. Mămica și bebelușii au fost externați de la Maternitatea Giulești după 38 de zile petrecute acolo, sub îngrijirea atentă a cadrelor medicale. Vedeta și soțul său, Ilan Laufer, și-au dorit enorm să devină părinți și au apelat de mai multe ori la fertilizarea in vitro.

După câteva luni, însă, toată lumea se întreba când își vor boteza părinții copiii. Se pare că acest obicei nu există la evrei și nu va exista ceremonia de creștinare: ”Nu vom face botez, la evrei nu există acest obicei. Va trebui să facem circumcizia, însă Nathaniel a fost prea mic. Nu puteam face acum, în pandemie, petrecere. O să facem însă un party cu prietenii și familia cand scăpăm de pandemie”, a declarat Alina la Exclusiv VIP.

Sursă foto: captură Instagram Alina Laufer, arhivă CANCAN

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
Click.ro
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Gandul.ro
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani