Din ce face bani Mayra, fiica cea mare a Rocsanei Marcu? Câștigă mii de euro lunar, la doar 18 ani

Cât câștigă fiica Rocsanei Marcu în Dubai / Sursa foto: Social media

Rocsana Marcu are cu ce să se laude! După ce a renunțat la televiziune, s-a mutat peste hotare și locuiește în Dubai cu cele două fiice ale sale. Totodată, a aschimbat și domeniul în care s-a făcut cunoscută și a ales vânzările. Mayra a preluat determinarea acesteia și se poate considera independentă, căci la doar 18 ani are venituri de mii de euro. 

Fiica cea mare a Rocsanei Marcu a ajuns, la doar 18 ani, să fie complet independentă financiar și să câștige lunar suma impresionantă de 10.000 de euro. Vedeta a renunțat la televiziune și a ales să își reconstruiască viața într-o direcție complet diferită, dedicându-se sectorului imobiliarelor de lux în Dubai.

Fosta prezentatoare TV a trecut prin multe schimbările majore care au făcut-o să aibă un stil de viață exclusivist, departe de casă. Decizia radicală a venit în timpul pandemiei, moment în care a simțit nevoia unei transformări profunde. După discuții cu fiicele sale, de 18 și, respectiv, 14 ani, a ales să se mute mai întâi în Marea Britanie, iar apoi în Dubai, unde a început să construiască un business în real estate.

Cu resurse limitate și fără sprijin extern, Rocsana Marcu și-a impus un termen clar pentru reușită.

„Am plătit chiria pe un an și mi-am zis: dacă într-un an nu sunt în stare de nimic, mă întorc acasă. Am casa aici, nu am nimic de pierdut. Aveam o anumită sumă planificată pentru un an întreg, am zis că ne vom descurca cu acei bani și Doamne-ajută să vând și să produc ceva. Dacă sunt o fraieră, mă întorc acasă”, a povestit Rocsana Marcu, în podcast-ul lui Jorge.

Sursa foto: Social media

În ce domeniu lucrează fiica cea mare

Eforturile vedetei i-au fost răsplătite, iar rezultatele se văd atât în cariera ei, cât și în evoluția fiicei cele mari. Tânăra câștigă aproximativ 10.000 de euro lunar din comisioane generate prin campanii de marketing și generare de lead-uri, domeniu în care s-a specializat datorită unui curs pe care l-a urmat la Canadian University Dubai.

„Fata mea cea mare face cam 10.000 de euro pe lună minimum. Din vânzări. Este cel mai bun creator de lead-uri. A făcut un curs foarte tare la Canadian University Dubai. A învățat extrem de multe. Pe la 16 ani l-a făcut. Ea creează campaniile pe Google Ads și aduce foarte multe lead-uri. Nu mă așteptam să ajungă la astfel de sume. În Dubai dai jumătate din comision la cel care îți dă lead-ul”, explică Rocsana Marcu.

De cealaltă parte, fiica cea mică are 14 ani și este încă în perioada studiilor, însă Rocsana Marcu este mândră că, singură într-o țară străină, a reușit să își sprijine copiii într-un mod exemplar.

CITEȘTE ȘI: Rocsana Marcu și-a luat câine de 20.000 de mii de euro. Cum arată Brulee, puiuț din rasa Fluffy Frenchie

Cum să arăți că ești bogată fără să dai un ban: cine sunt influencerițele care au ajuns spaima hotelurilor de lux!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Gandul.ro
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!