HOROSCOP 22 OCTOMBRIE: Fecioarele sunt într-o perioadă bună

Publicat: 21/10/2017 | 00:01

Cu o vastă pregătire în domeniul ştiinţelor spirituale şi cu peste 8 ani experienţă în consilierea personală a oamenilor, Barbara Băcăuanu este formator şi astrolog autorizat, numerolog, autor de carte, redactor la mai multe reviste de specialitate, consultant Feng Shui, membră a Asociaţiei Astrologilor din România şi fondatoarea Şcolii de Ştiinte Spirituale din Bucureşti. (Citeşte aici informaţii complete despre Barbara Băcăuanu, autoarea zodiacului CANCAN.ro).

Berbec – Dacă te afunzi într-un abis emoţional îţi poţi pierde direcţia, ceea ce nu este de dorit în acest moment. Ai nevoie de claritate, de realism şi de o bună ancorare în pământ. În acelaşi timp, atunci când iei o decizie, gândeşte-te şi la cei implicaţi şi la consecinţele ce ar putea surveni pe mai multe planuri. Ca atare, judecă corect, fii deschis la ceea ce ţi se spune şi nu face “rău”.

Taur – Nu îţi minimaliza rolul pe care îl ai atât la locul de muncă cât şi în familie, ci asumă-ţi importanţa pe care ceilalţi o văd în tine şi pe care ţi-au alocat-o. Dacă nu crezi în forţele tale şi în ceea ce poţi face cu mintea ta, nu vei putea materializa multe din dorinţele pe care le ai. Pune-te pe primul loc, ieşi în faţa tuturor şi afirmă-te, deoarece o să ai mari împliniri, reuşite sau confirmări.

Gemeni – Dacă interacţionezi cu persoane total diferite de tine în această perioadă, nu intra în disensiuni şi nu bate în retragere, ci caută să înţelegi de ce universul le-a trimis în calea ta. Poate este nevoie să îţi schimbi optica din care priveşti lucrurile, poate este nevoie să corectezi ceva în personalitatea ta sau poate ai nevoie să înveţi principii, idei şi abordări noi în faţa unor blocaje cu care te confrunţi.

Rac – Ai o sursă interioară de energie foarte puternică, care te ajută să îţi asumi rolul de lider, să ieşi în evidenţă şi să îţi asumi acele responsabilităţi pe care nu considerai că eşti capabil de a le duce la bun sfârşit. Fă-ţi ordine în gânduri şi selectează din jurul tău doar acele persoane care te pot conduce către prosperitate pe mai multe planuri – lăuntrică, intelectuală, emoţională şi chiar financiară.

Leu – Vino cu ideile unei schimbări şi acţionează, nu aştepta ca ea să se producă de la sine. Dacă nu mai eşti mulţumit de o anumită situaţie, nimeni nu te ţine pe loc, ci depinde de tine dacă o mai accepţi sau nu. Realizează mesajul real al situaţiilor pe care destinul ţi le propune şi nu fugi de ele. În fiecare întâmplare pe care o trăieşti se ascunde ceva cu sens, o învăţătură sau o lecţie importantă pentru suflet.

Fecioară – În această perioadă ai mereu cuvintele la tine, ceea ce te ajută să depăşeşti multe posibile dispute sau tensiuni. Profită de acest aspect şi mărturiseşte şi ceea ce ai pe suflet dacă este greu şi exprimă-te dacă până acum nu ai avut curajul. Se clarifică unele relaţii, iar tu poţi vedea mai bine cine îţi este alături şi cine stătea lângă tine doar dintr-un motiv anume, neplăcut.

Balanţă – Nu reacţiona în faţa a ceea ce ţi se întâmplă, ci acţionează cu premeditare şi preîntâmpinare. Este mai bine să fii pregătit şi să ai timp de reflecţie înainte, decât să fii luat prin surprindere şi să fii nevoit să rişti. Poţi marca un nou început în viaţa personală dacă îţi setezi clar unele dorinţe şi ştii unde vrei să ajungi. Nu lăsa nimic la voia întâmplării şi fii foarte conştient de tot ceea ce apare la orizont.

Scorpion – Împacă-te cu o situaţie din trecutul tău şi nu o mai lăsa să îţi umbrească prezentul. Atâta timp cât nu o depăşeşti nu te poţi bucura cu adevărat de ceea ce îţi oferă viaţa şi de oportunităţile ce îţi apar. Ca atare, detaşează-te cât mai repede şi fii prezent în clipa de faţă. Din punct de vedere relaţional, o persoană îşi doreşte să te cucerească, dar nu ştie cum să ajungă la inima ta.

Săgetător – Unele persoane merită să fie luate în seamă, altele nu, de aceea fii mai atent pe cine asculţi şi ce pui la suflet. Capătă-ţi puterea de a merge mai departe acolo unde te-ai poticnit şi nu lăsa nimic să te doboare. Foloseşte-ţi energia benefică pentru a crea, pentru a cultiva relaţii pozitive şi pentru a demara activităţile de care ai nevoie pentru a progresa. Totodată, în tot ceea ce faci trebuie să fie un echilibru.

Capricorn – Dacă eşti atent la ceea ce vine către tine şi iei în seamă mesajele, chiar şi o vorbă poate să îţi schimbe viaţa la 180 grade. Fii receptiv şi nu te interioriza. Nu merge pe un drum al confuziei, ci doreşte-ţi să trăieşti în adevăr şi claritate. Permanenta preocupare către zona profesională te poate îndepărta de adevăratele tale ţeluri, de cei dragi şi de conexiunea cu sufletul.

Vărsător – Dacă ritmul interior ţi-a fost afectat în ultima perioadă de responsabilităţile pe care le aveai, acum multe se liniştesc şi ai ocazia de a fi mult mai stăpân pe propriul timp. Organizează-te astfel încât să ai parte de relaxare, de întâlnire cu prietenii, de familie şi de iubire. Nu căuta perfecţiunea în tot ceea ce faci şi în oamenii cu care interacţionezi, ci ia totul mult mai lejer şi mai detaşat.

Peşti – Datorită conexiunii cu divinitatea, ai o mare putere lăuntrică, care te ajută să treci peste orice obstacol. Cu cât te deschizi mai mult către zona nevăzută a lumii, cu atât se va deschide şi ea mai mult către tine şi îţi va călăuzi paşii. Dacă întâmpini o dificultate, detaşează-te de ea, priveşte-o din exterior sau mergi direct în profunzimea ei. Ai toate şansele unei reuşite în următoarea perioadă.

Citește și...