HOROSCOP 29 MAI. Taurii vor obţine cu mare uşurinţă împrumuturi!

Publicat: 29/05/2017 | 00:00
HOROSCOP 29 MAI. Taurii vor obţine cu mare uşurinţă împrumuturi!

Cu o vastă pregătire în domeniul ştiinţelor spirituale şi cu peste 8 ani experienţă în consilierea personală a oamenilor, Barbara Băcăuanu este formator şi astrolog autorizat, numerolog, autor de carte, redactor la mai multe reviste de specialitate, consultant Feng Shui, membră a Asociaţiei Astrologilor din România şi fondatoarea Şcolii de Ştiinte Spirituale din Bucureşti. (Citeşte aici informaţii complete despre Barbara Băcăuanu, autoarea zodiacului CANCAN.ro).

Berbec – În această săptămână nu trebuie să adopţi vreo strategie deosebită, ci este suficient să nu te opui schimbărilor. Încearcă să le înţelegeţi în primul rând semnificaţia. Totodată, este posibil să revină în actualitate problemele nerezolvate din trecut, pe care va trebui să le rezolvi în sfârşit. Deşi acest aspect aduce frământări interioare, rezultatul va fi mai multă linişte sufletească.

Taur – În această perioadă ai acces mai uşor la resursele financiare ale altora, adică poţi obţine mai uşor credite şi împrumuturi. De asemenea, este posibil să crească veniturile partenerului de viaţă sau ca partenerii de afaceri să fie dispuşi să investească mai mult în asocierile cu tine. Te  bucuri de un farmec deosebit, care te face aproape irezistibil, şi aproape tot ce faci îţi reuşeşte.

Gemeni – În aceasta perioadă sunt favorizate activităţi ca: proiecte literare, relaţii publice, reclamă şi publicitate, conferinţe şi comunicări publice. De asemenea, este posibil să călătoreşti mai mult decât de obicei, inclusiv să ai de făcut mai multe drumuri scurte. În iubire, dacă ai o relaţie stabilă, este posibil ca ea să capete noi dimensiuni şi nu este exclus să decideţi oficializarea ei.

Rac – Majoritatea schimbărilor prin care ai trecut şi prin care vei mai trece sunt cu bătaie lungă şi se vor concretiza în transformări ample pe mai multe planuri. Ai ocazia de a cunoaşte persoane deosebite şi vei avea parte de evenimente mai puţin obişnuite, care îţi vor schimba – în bine – obiectivele şi planurile de viitor. De asemenea, intuiţia şi imaginaţia creatoare vor căpăta mai multă forţă.

Leu – În această perioadă, primeşti veşti bune legate de bani sau informaţii preţioase care te ajută să închei contracte foarte avantajoase. Sub aspectele favorabile ale astrelor, reuşeşti să fii omul potrivit la locul potrivit şi să te bucuri de ajutorul celor din jur. Ar fi bine să profiţi de această conjunctură favorabilă şi să strângi bani albi pentru zile negre.

Fecioară – Pe de o parte, este posibil să traversezi o perioadă în care nu vezi nicio perspectivă în cariera actuală. Pe de altă parte – poate şi datorită acestor momente de confuzie -, vei căuta modalităţi de a întoarce situaţia în favoarea ta şi ai şanse să faci schimbări inspirate, cu efecte deosebit de benefice pe termen lung.

Balanţă – Este posibil să apară dificultăţi în relaţiile cu rudele apropiate şi cu vecinii, dar capacitatea ta de comunicare şi mediere te va ajuta să rezolvi majoritatea problemelor. S-ar putea să decizi şi o cotitură importantă în carieră şi să treci la un domeniu de activitate complet diferit de ceea ce ai făcut până acum sau să adopţi o atitudine nouă, inovatoare, faţă de activitatea profesională.

Scorpion – În planul serviciului, ai parte de numeroase reuşite şi satisfacţii, dar s-ar putea să fii nevoit să îţi asumi mai multe responsabilităţi. în acelaşi timp, se vor dezvolta şi parteneriatele profesionale sau de afaceri sau vei stabili noi relaţii de parteneriat. Acum este şi momentul potrivit să îţi încerci talentul într-un domeniu artistic.

Săgetător – S-ar putea să fii nevoit să te ocupi de rezolvarea unor probleme financiare pe care le-ai amânat sau chiar le-ai ignorat până acum. Ca atare, fă ordine în viaţa ta. Sunt favorizate călătoriile în locuri îndepartate, studiile avansate şi lărgirea orizontului personal. În toate aceste domenii, este posibil să survină evenimente surprinzătoare.

Capricorn – S-ar putea să primeşti mai multe responsabilităţi la locul de muncă sau chiar acasă, de exemplu să iei în îngrijire un părinte bătrân sau o rudă cu probleme de sănătate. Vei putea elimina din viaţa ta situaţiile şi relaţiile învechite sau devenite inutile, dar nu este exclus să faci cunoştinţă cu persoane interesante sau chiar ieşite din comun.

Vărsător – Nu te lăsa descurajat de întârzierile şi dificultăţile cu care te confrunţi, ci păstrează-ţi încrederea şi optimismul în forţele proprii. Te vei bucura mult timp de rezultatele eforturilor depuse acum! Sunt favorizate comunicarea şi relaţiile cu ceilalţi, de la relaţiile sentimentale pâna la relaţiile cu copiii şi cu vecinii.

Peşti – La locul de muncă, poţi contribui la clarificarea şi eficientizarea anumitor proceduri şi metode de lucru. Ai idei bune, pe care ar fi bine să le împărtăşeşti celorlalţi, chiar dacă ar putea fi considerate prea îndrăzneţe sau neobişnuite. De asemenea, este posibil să călătoreşti mai mult decât de obicei şi cu mult folos.

Citește și...