HOROSCOP 29 DECEMBRIE. Pentru tauri începe să se concretizeze o relaţie de iubire

Publicat: 29/12/2016 | 00:00
HOROSCOP 29 DECEMBRIE. Pentru tauri începe să se concretizeze o relaţie de iubire

Cu o vastă pregătire în domeniul ştiinţelor spirituale şi cu peste 8 ani experienţă în consilierea personală a oamenilor, Barbara Băcăuanu este formator şi astrolog autorizat, numerolog, autor de carte, redactor la mai multe reviste de specialitate, consultant Feng Shui, membră a Asociaţiei Astrologilor din România şi fondatoarea Şcolii de Ştiinte Spirituale din Bucureşti. (Citeşte aici informaţii complete despre Barbara Băcăuanu, autoarea zodiacului CANCAN.ro).

Berbec – Aspectul de lună nouă se formează în casa carierei, a statutului social şi al prestigiului, iar tu ai ocazia în următoarea perioadă de a pune la cale noi planuri sau de a trasa o nouă direcţie cât mai favorabilă pentru tine. Este indicat să intri în noul an cu obiective bine definite pe care să te apuci să le implementezi odată cu sfârşitul vacanţei, după data de 9 ianuarie. Totodată, acest aspect este unul prin care te poţi afirma mult mai uşor, aşa că ţine cont de el.

Taur – O relaţie de iubire începe să se concretizeze din ce în ce mai mult, iar tu visezi deja la următorul pas. Este indicat să trăieşti fiecare clipă prezentă aşa cum este şi să laşi viitorul să vina de la sine, fără a grăbi nimic. Totodată, este important să fii cu băgare de seamă şi la carieră, în ultima vreme eşti puţin aerian sau neatent. Nişte erori în acte te-ar putea costa muncă suplimentară şi multă bătaie de cap!

Gemeni – O vizită la cineva apropiat nu a ieşit chiar aşa cum te aşteptai: poate nu mai sunteţi pe aceeaşi lungime de undă, poate v-aţi schimbat sau poate interesele ce vă legau sunt altele acum. Este important să îţi asumi persoana ce ai devenit şi să nu îţi fie frică să te desprinzi de trecut. Niciun lucru nu este efemer şi toate apar doar la momentul oportun. Învaţă din această situaţie o lecţie de viaţă importantă despre relaţii.

Rac – Priveşte mai atent la oamenii cu care socializezi şi nu te hazarda în faţa oricărei propuneri sau a unor vorbe măreţe. Este posibil ca totul să îţi fie prezentat altfel decât este în realitate şi într-un final să fii dezamăgit. Concentrează-te mai mult pe detalii şi fii cu picioarele ancorate în pământ. În relaţia cu partenerul de viaţă este nevoie să fii mai empatic şi mai aproape de sufletul său pentru ca legătura dintre voi să fie mai puternică.

Leu – Încă eşti legat de unele aspecte din trecutul tău, iar asta te macină sau nu îţi dă pace. Dacă nu mai poţi rezolva ceea ce s-a întâmplat este indicat să te împaci cu situaţia şi să îţi dai voie să faci un pas înainte. Trăieşte în prezent, alături de acele persoane speciale către te înconjoară acum. O veste bună vine de la locul de muncă, iar asta se transformă într-o reuşită personală!

Fecioară – Graniţa dintre iubire şi ură este foarte mică acum, că atare ai grijă spre ce înclină balanţa în situaţiile de viaţă cu care te confrunţi. Este bine să închizi cu delicateţe nişte uşi către trecut şi să spui adio acelor persoane care nu te mai împlinesc. Fii cu băgare de seamă şi atent la sentimentele ce te domină, înţelege-le şi detaşează-te de ele, echilibrându-le.

Balanţă – Luna nouă de astăzi activează casa locuinţei, dar şi a căminului şi a familiei. În următoarea lună devin importante planurile ce le ai legate de o mutare, de o renovare, dar şi de invistiţiile ce ţin de case sau terenuri. Totodată, rudele cele mai apropiate, precum şi starea de bine a tuturor cad sub incidenţa acestui tranzit care se referă la emoţie, empatie, trăiri legate de trecut şi copilărie. Totuşi, nu lua cele mai importante decizii până în data de 9 ianuarie.

Scorpion – Călătoriile şi deplasările scurte sunt cele pe care se pune accent în următoarea perioadă de două săptămâni, când ai ocazia de a vizita multe persoane dragi sau de a pleca într-o vacanţă. Comunicarea este foarte importantă doarece ai acum ocazia de a aprofunda unele subiecte care te macină sau de a clarifica unele neînţelegeri mai vechi. Este indicat să dai frâu liber sentimentelor, dar şi frustrărilor care s-au acumulat.

Săgetător – Luna nouă de astăzi activează casa banilor şi a salariului, a veniturilor de orice fel. Este important ca în următoarele două săptămâni să îţi faci un plan de bătaie pe termen lung, iar noul an să te prindă cu unele obiective deja setate. Totodată, este un moment bun în care să te gândeşti care este modalitatea cea mai bună de a-ţi valorifica mai mult talentele şi capacităţile de care dispui.

Capricorn – Luna nouă are loc în semnul tău zodiacal, ceea ce presupune că în următoarea perioadă ai şansa de a te exprima mai mult, de a te pune în valoare mai tare şi de a înţelege unele aspecte ale vieţii personale. Este indicat să meditezi la ceea ce îţi doreşti cu adevărat, la proiectele personale de lungă durată, iar după data de 9 ianuarie să şi decizi sau să implementezi concluziile la care ai ajuns!

Vărsător – Este posibil ca în următoarele două săptămâni să iasă la suprafaţă unele gânduri, emoţii, sentimente sau stări pe care le-ai reprimat sau pe care le-ai dat uitării, iar acest aspect să te ajute să te vindeci sau să te eliberezi de o povară. Este indicat să nu te opui acestui proces, ba mai mult să fii atent la ceea ce îţi arată sau îţi spune el. Discută cu acele persoane cu care ai de lămurit aspecte ale relaţiei voastre şi echilibrează-te în interior.

Peşti – Un nou capitol legat de prietenie urmează să înceapă, iar tu ai ocazia în această perioadă să setezi noi principii sau valori după care să te ghidezi. Totodată, casa proiectelor personale este şi ea activă, ca atare aşterne pe hârtie ceea ce îţi doreşti, fă-ţi un plan de bătaie şi organizează-te pentru a acţiona. Un moment bun pentru a-ţi demara visele este după data de 9 ianuarie, atunci când planeta Mercur iese din retrogradare.

Citește și...