Ileana Badiu, mesaj tulburător la aproape o lună de la moartea lui Stephan Pelger: „Niciodată nu mi-a fost atât de greu”

Publicat: 30/06/2023 | 15:49
Ileana Badiu și Stephan Pelger / Foto: Facebook

Moartea lui Stephan Pelger a venit ca un trăsnet în showbizul de la noi. Designerul a fost găsit fără suflare în propria casă, după ce și-a pus capăt zilelor. Ducea o luptă grea cu depresia, iar în cele din urmă a pierdut bătălia. Familia și apropiații sunt încă în stare de șoc și nu-și revin din durerea pierderii creatorului de modă. Una dintre prietenele lui a ținut să transmită o scrisoare de adio plină de tristețe. 

Stephan Pelger s-a luptat ani la rând cu depresia, boală care i-a adus și sfârșitul. Într-un moment complicat al vieții lui, creatorul de modă și-a pus capăt zilelor. S-a spânzurat, fiind găsit fără suflare în locuința sa din București. A lăsat în urmă numai tristețe, familia și apropiații fiind împietriți de durere, după pierderea lui. Nimănui nu-i vine să creadă că designerul s-a stins din viață.

CITEȘTE ȘI: MOMENTE TULBURĂTOARE CU MAMA LUI STEPHAN PELGER. CUM A VENIT FEMEIA TOCMAI DIN GERMANIA: „O SĂ DUREZE PÂNĂ REALIZEZ”

Ileana Badiu și Stephan Pelger / Foto: Facebook

Ileana Badiu, scrisoare de adio după moartea lui Stephan Pelger

Ileana Badiu, una dintre prietenele lui apropiate, a ținut să transmită un mesaj foarte trist, la aproape o lună de la moartea lui Stephan Pelger. Ea a compus o scrisoare de adio, în care și-a adus aminte de clipele minunate pe care le-a petrecut în compania bunului ei prieten. A avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Pelger și spune că acum i-au rămas doar amintirile. Ileana consideră că Stephi, așa cum îi spunea ea, a fost unul dintre cei mai buni designeri de la noi din țară.

CITEȘTE ȘI: CUM A APĂRUT OANA ROMAN LA SLUJBA ÎN MEMORIA LUI STEPHAN PELGER. O MULȚIME DE VEDETE, PREZENTE LA CIMITIR. FOTO EXCLUSIV

Am vorbit de multe ori despre Stephan Pelger, dar niciodată nu mi-a fost atât de greu ca azi, pentru că trebuie să vorbesc la trecut și asta mi se pare aproape imposibil. Atunci când mă gândesc la Stephi nu văd decât efervescența lui molipsitoare, râsul zgomotos, bucuria de a fi împreună și dorința de a face lucruri minunate.

Când te întâlneai cu el știai că nu va fi o zi că oricare alta, pentru că te întâlneai cu toată inima lui bună și cu toată energia debordantă. Pe lângă imensul său talent creativ pus în fiecare piesă de îmbrăcăminte pe care a gândit-o vreodată era mereu și firea lui colorată, rafinamentul, educația, glamourul, iubirea de oameni, sensibilitatea și dorința de a face din orice clipă una frumoasă.

Mi-e aproape imposibil să mă gândesc la faptul că nu-i voi mai întâlni acel joie de vivre imens și că nu voi mai avea bucuria de a pași alături de el pe nici un covor roșu. Dar în urma sa rămân amintiri absolut speciale, atât pentru cei apropiați, cât și pentru foarte multele persoane pe care le-a atins cu creațiile lui sau pentru care a avut un zâmbet și un cuvânt bun de spus.

Stephan Pelger a fost un creator de modă excepțional, a fost un iubitor de oameni, a văzut frumusețea în fiecare dintre noi și așa cum a reușit să strălucească aici printre oameni sunt sigură că va străluci și printre stele. Drum lin, Stephi! Rămâi cu aripile mereu deschise!”, este mesajul transmis de Ileana Badiu, despre Stephan Pelger, potrivit viva.ro