Imagini de colecție cu Petre Roman și Silvia Chifiriuc, în public. Fericitul cuplu apare extrem de rar în văzul lumii

Petre Roman și soția sa / Sursă foto: Facebook

Petre Roman (77 de ani) și Silvia Chifriuc (51 de ani) trăiesc o poveste de iubire de mai bine de 17 ani. După divorțul de Mioara Roman, cei doi și-au construit o familie și au chiar și un copil împreună, de 13 ani, pe nume Petrus. Cuplul a decis să iasă din lumina reflectoarelor, iar aparițiile lor publice sunt rare. 

După doar doi ani de relație, fostul prim-ministru a decis să se căsătorească pentru a doua oară. S-a îndrăgostit nebunește și a renunțat la cea care l-a făcut tată pentru noua sa parteneră. Legătura lor a fost aspru criticată, dar nu s-au lăsat descurajați și au continuat să-și facă viața după propriul plac.

Relația dintre Petre Roman și Silvia Chifiriuc

În cadrul unei intervenții televizate, cei doi parteneri au vorbit despre relația lor și provocările sale:

„Aveam suportul lui. Mi-a zis că se vor scrie foarte multe lucruri neadevărate despre mine. Am pășit cu toată încrederea și cu toată iubirea în povestea asta cu el.

Nu-mi pare rău de nimic! Relația noastră a fost foarte bine sudată de la început. Ceea ce mi-a dat Dumnezeu este al meu și duc mai departe și pentru fiul meu, Petrus, și pentru mine ca om”, declara Silvia Chifiriuc, la Antena Stars.

„În momentul în care a devenit publică relația dintre noi, în 2007, era evident că va fi o mare învolburare mediatică, având în vedere faptul că sunt un om cunoscut în România. Au fost 54 de zile fără oprire. Pentru Silvia a fost greu. A suferit mult”, declara fostul premier, tot la Antena Stars.

Pentru a vedea imagini cu Petre Roman și Silvia Chifiruc, intrați în GALERIA FOTO a acestui articol.

(CITEȘTE ȘI: Gestul pe care îl face Silvia Chifiriuc înainte să se bage în pat, alături de Petre Roman. Nu s-a schimbat nimic în cei 17 ani de căsnicie)

Oana Roman, despre divorțul părinților săi

Înainte de a cădea în brațele Silviei Chifiriuc, Petre Roman a fost căsătorit, vreme de 34 de ani, cu Mioara Roman (Georgescu). Din mariajul lor a rezultat și Oana Roman (47 de ani), care a fost afectată de ruptura părinților săi:

„Nu este ușor nici azi. A fost foarte greu pentru faptul că ai mei nu și-au mai vorbit, nu s-au mai întâlnit deloc, niciodată. Tata nu și-a mai dorit lucrul ăsta deloc. Eu m-am văzut acum trei săptămâni cu el. Ideea este că eu am știut atunci că nu va mai exista niciun Crăciun, nicio zi de a mea, niciun eveniment la care ei să mai fie…adică nu o să îi mai am pe amândoi lângă mine împreună niciodată”, a declarat vedeta în podcastul lui Jorge.

(CITEȘTE ȘI: Panică în familia Oanei Roman din cauza Mioarei, mama vedetei. Fosta soție a lui Petre Roman va suferi o intervenție chirurgicală)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!