Imagini surprinse imediat după impactul de pe A2. Nouă victime au ajuns la spital. VIDEO

Nouă persoane, printre care doi minori, au fost rănite, fiind transportate cu ambulanţele la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în urma unui accident rutier petrecut, joi, pe Autostrada Soarelui, în care au fost implicate două autoturisme.

Au plecat în vacanță, dar au ajuns la spital. Drumul spre mare  a fost blocat în această dimineață după un accident grav petrecut pe A2, la kilometrul 208, în municipiul Constanța. Două autoturisme s-au ciocnit violent și nouă persoane au fost rănite. Imaginile surprinse de un martor imediat după accident arată haosul produs. Victimele primesc ajutor pe asfalt de la alți participanți la trafic. Trei minori se numără printre persoanele rănite.

CITEȘTE ȘI: Stațiunea Mamaia, la un pas de un mare focar COVID-19. Regulile de distanțare socială nu sunt respectate pe plajele de la malul mării

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, cinci femei cu vârstele cuprinse între 38 şi 54 de ani au suferit traumatisme la coloana vertebrală, respectiv în zona toracică şi la picioare, iar alte patru persoane, printre care un copil de 12 ani, un adolescent de circa 16 ani şi un tânăr de 18 ani, au suferit diverse traumatisme şi contuzii, scrie Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Situație alarmantă în România. Ne aflăm pe primul loc în UE la numărul de infectări cu COVID-19 și suntem în a 5-a săptămână de creșteri constante

Accidentul s-a produs pe sensul către litoral al autostrăzii A2 București-Constanța. Două autoturisme au intrat în coliziune față-spate, iar impactul a fost violent. Doi dintre pasageri au suferit traumatisme la nivelul coloanei, iar o altă persoană a fost rănită mai grav. În total nouă victime au primit îngrijiri. Celelalte s-au ales doar cu răni ușoare. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de ambulanță, SMURD și pompierii.

Drumarii de la secția Autostrăzi au intervenit pentru a degaja carosabilul acoperit de bucăți din mașini. Traficul s-a derulat mai bine de o oră pe o singură bandă dirijat.

CITEȘTE ȘI: Raed Arafat, anunțul care le dă fiori tuturor românilor, după numărul-record de infectări înregistrat ieri: „Vor crește decesele”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!