Impozitele se recalculează pentru mulți proprietari. Ce români pot primi bani înapoi de la primărie

Impozitele se recalculează pentru mulți proprietari. Ce români pot primi bani înapoi de la primărie
Cine va beneficia de reduceri ale impozitului / Sursa foto: Freepik

Unii dintre români vor fi beneficiarii unor reduceri în ceea ce privește plata impozitelor pentru clădiri, terenuri și mijloace de transport, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 9/2026 la Codul fiscal. Cetățenii care vor plăti mai puțin fac parte din categoria persoanelor cu dizabilități. De aceste drepturi profită și cei care sunt proprietari ale unor imobile vechi.

Direcția de Impozite și Taxe a recalculat impozitele, iar persoanele cu handicap grav sau accentuat, care sunt proprietare de terenuri, locuințe și autovehicule vor ajunge să plătească cu 50% mai puțin. Aceste recalculări se fac în funcție de cât de gravă este boala de care suferă. În plus, și supraveghetorii sau tutorele legal al persoanei în cauză beneficiază de același drept.

Ce reduceri sunt aplicate

Programele sociale se adresează persoanelor cu dizabilități care sunt proprietare de case și mașini, dar și celor care le îngrijesc. În acest fel, în funcție de gradul de handicap, plata impozitelor va fi 25% sau 50%. Decizia a fost pusă în aplicare deja pentru oamenii care aveau dosarul depus la administrația fiscală. Totuși, în ceea ce privește impozitul pentru autovehicule, reducerea se aplică pentru un singur automobil, cu condiția ca acesta să se încadreze sub 2000 cm³. Dacă în trecut persoana era scutită și avea un autoturism cu un motor mai mare, acum trebuie să se prezinte la Direcția de Impozite și Taxe și să completeze o cerere prin care menționează vehiculul pentru care vrea să se aplice reducerea.

În ceea ce îi privește pe proprietarii de clădiri vechi, aceștia vor plăti o sumă mai mică pentru impozit conform cu anul construcției. Pentru locuințele care au o vechime cuprinsă între 50 și 100 de ani se vor achita cu 15% mai puțini bani, în timp ce pentru cele care trec de pragul de 100 de ani, diminuarea va ajunge la 25%.

Românii care au plătit aceste impozite înainte de recalculare trebuie să știe că sumele de bani acordate vor fi compensate cu alte datorii fiscale, însă cu condiția ca aceștia să depună o cerere.

Citește și:

ANAF a dat vestea proastă pentru firmele din România. Ar putea să nu mai fie posibilă eșalonarea datoriilor

Bolojan a anunțat că va crește vârsta de pensionare. Cine sunt cei vizați

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ioana Ginghină, replică pentru femeile care o critică pe internet: „Am o veste proastă”
Click.ro
Ioana Ginghină, replică pentru femeile care o critică pe internet: „Am o veste proastă”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Ștefan Popescu, analiză de weekend: Ucraina construiește Arcul Carpatic. Un răspuns la incertitudinile legate de aderarea europeană şi euroatlantică
Gandul.ro
Ștefan Popescu, analiză de weekend: Ucraina construiește Arcul Carpatic. Un răspuns la incertitudinile legate de aderarea europeană şi euroatlantică
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli