În ce zi pică Paștele anul acesta. Data exactă când vom sărbători Învierea Domnului

În ce zi pică Paștele anul acesta. Data exactă când vom sărbători Învierea Domnului
În ce zi pică Paștele anul acesta. Data exactă când vom sărbători Învierea Domnului

În 2020, Paştele ortodox pică în data de 19 aprilie, în timp ce Paştele catolic este sărbătorit în data de 12 aprilie, în ziua în care ortodocşii vor celebra Duminica Floriilor.

Când pică Paştele ortodox şi cel catolic în următorii ani şi de ce diferă datele

Diferenţa o face faptul că cele două biserici se folosesc de calendare diferite pentru a calcula data la care va pica Paştele. Astfel, catolicii utilizează calendarul Gregorian, iar ortodocşii cel Iulian. Chiar şi aşa, se mai întâmplă ca cele două sărbători să coincidă. Următoarea dată la care cele două confesiuni vor celebra Paştele simultan este 20 aprilie 2025.

Paştele are o dată variabilă şi de această sărbătoare depind şi datele altor sărbători, precum Floriile, Înălţarea Domnului sau Rusaliile. Regula stabilirii zilei în care pică Paştele datează încă din anul 325, de la sinodul Ecumenic de la Niceea. Acolo, s-a decis ca Paştele ortodox să fie sărbătorit anual în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară.

În anii următori, creştinii ortodocşi vor celebra Paştele după cum urmează: 2021 – 2 mai, 2022 – 24 aprilie,  2023 – 16 aprilie, 2024 – 5 mai, 2025 – 20 aprilie.

Pe de altă parte, catolicii vor sărbători Învierea Domnului la următoarele date: 2021 – 4 aprilie, 2022 – 17 aprilie, 2023 – 9 aprilie, 2024 – 31 martie, 2025 – 20 aprilie.

Când începe Postul cel Mare

La ortodocşi, Postul Paştelui va începe propriu-zis în data de 2 martie şi se va termina sâmbătă, 18 aprilie. De menţionat că Postul Mare este precedat de Săptămâna Albă, perioada de 7 zile calendaristice în care se mai pot mânca lapte, brânză sau ouă, dar nu şi carne. Anul acesta, Săptămâna Albă începe în 24 februarie şi se termină pe 1 martie.

Ultima zi a Săptămânii Albe este cunoscută şi ca Duminica Lăsatului sec de brânză. Tot în această perioadă, miercuri şi vineri este dezlegare la peşte.

Postul Paştelui este cel mai lung şi cel mai dur de peste an, totul culminând cu Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, cea mai aspră perioadă a Postului Mare.

Aceasta reprezintă ultimele zile ale lui Iisus până la răstignire, iar tradiţia ortodoxă spune ca în această perioadă să se consume doar pâine şi apă, pe seară. Totodată, Vinerea Mare este zi de post negru, în memoria răstignirii pe cruce a Mântuitorului.

În Postul Paştelui nu se mănâncă lactate sau carne, nu se bea peste măsură şi nu se fac nunţi. Este o perioadă dedicată rugăciunii şi smereniei, la capătul căreia credincioşii vor merge să se spovedească şi să se împărtăşească spre iertarea păcatelor, iar apoi în Duminica Învierii Domnului se pot bucura cum se cuvine de bucate şi pot petrece.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Digi 24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
Digi24
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!