Anul 2026 pare să fie anul divorțurilor. După ce mai multe cupluri celebre și-au anunțat separarea, lumea showbizz-ului este lovită de o nouă despărțire.
O nouă veste șochează lumea mondenă. O altă căsnicie s-a încheiat, după ce nunta care a avut loc în anul 2024 a fost făcută cu fast. Oana Pleșa, artista din România a făcut anunțul că ea și soțul ei au decis să meargă pe drumuri separate. Cei doi se cunoșteau de mult timp, iar în 2023 și-au unit destinele în fața ofițerului de la starea civilă. La un an după cununie, a urmat nunta care a ținut trei zile și au fost invitate mari vedete de la noi.
Oana Pleșa a divorțat
Oana și partenerul ei au crescut împreună, cu toate acestea, pe parcurs și-au dat seama că s-au dezvoltat separat. Ea și-a dorit să se concentreze pe cariera sa muzicală, iar el a intrat în lumea afacerilor. Artista a urmat Universitatea Politehnică din Timișoara și Facultatea de Psihologie și Sociologie. Cu toate acestea, tânăra a decis să își încerce norocul cu pasiunea ei: muzica. Deși nu a specificat că acesta ar fi motivul divorțului, din declarația făcută pare că diferențele i-au dus pe drumuri diferite. Totuși, ea a mai spus că bărbatul se bucură de succesul ei în continuare.
Între timp, am și divorțat, așa se întâmplă câteodată (n.r. întrebată de ce s-au separat). Eram prea tineri, am crescut împreună și ne-am dezvoltat diferit. Eu îmi doream să îmi fac cariera în muzică, iar el pe business (…) Ba da, a fost de acord (n.r. fostul soț cu faptul că și-a făcut o carieră în muzică), cred că și acum se bucură pentru mine (…) La mine a fost cu un final nefericit, pentru că am divorțat, doar că cred că toți ne regăsim în piesa asta, a spus Oana.
Nunta celor doi a fost una de vis. A costat peste 1 milion de euro și nu a ținut o zi, ci trei, precum în basme. Evenimentul a avut loc la Caransebeș, iar cel care a prezentat a fost Cătălin Măruță. Alte nume importante care nu au lipsit de la nuntă au fost Vali Vijelie, Georgiana Lobonț, Adrian Minune și Horia Brenciu, dar și Andra și Holograf.