Scandalul dintre Iuliana Beregoi și Andreea Bostănică pare să continue. Tânăra a postat pe rețelele de socializare un mesaj pe care l-a primit de la cineva legat de filmările de la restaurant, iar Iuliana a răspuns public că nu știe de ce durează așa mult. În plus, a spus că ar trebui să ceară videoclipul făcut de mătușa Andreei.
Iuliana, Ana Beregoi și Andreea Bostănică sunt într-o luptă continuă. După ce s-au bătut într-un restaurant, iar Andreea a ajuns la spital, discuțiile aprinse merg mai departe în mediul online. Recent, Iuliana a postat în secțiunea de Story pe pagina sa de Instagram, un mesaj în care este întrebată de filmările surprinse de camerele de supraveghere din local. Totuși, Andreea Bostănică a anunțat că ele nu mai există.Indignată, Iuliana spune public că ar trebui ca mătușa Andreei, care a asistat la bătaie și a filmat să facă totul public.
Rivalitatea dintre surorile Beregoi și Andreea Bostănică au condus la un scandal de proporții. Ana și Andreea s-au bătut în plină zi, într-un local din Republica Moldova. La incident au asistat Iulia, iubitul Anei, mama și mătușa Andreei. Cele două filmau tot ce s-a întâmplat și au declarat că vor merge în instanță, mai ales că influencerița a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Totuși, momentul a fost surprins de camerele de supraveghere din incinta restaurantului. Până în acest moment nu le-a primit nimeni, așadar au început întrebările. Andreea Bostănică a declarat că filmările de la restaurant nu mai există. Recent, Iuliana a primit un mesaj pe care l-a făcut public, cu privire la acea filmare.
De ce durează atât de mult să primiți video?, a întrebat persoana respectivă.
Răspunsul Iulianei a venit imediat în mediul online și spune că nu înțelege nici ea de ce durează așa mult. În plus, a spus că vrea dreptate și ar vrea măcar să se facă public videoclipul filmat chiar de mătușa Andreei Bostănică.
Nu știu și nu am nici o vină, și eu aștept la fel cum așteptați și voi și mi se pare nedrept să fiu învinuită că aș „mitui” atâția oameni. De ce au nu am apărut să spun că ea mituiește? De ce eu nu arunc cu acuzații false? Eu nu „fac orice” ca să pun oamenii împotriva ei. Eu vreau DREPTATE! Până atunci cereți camerele de aici!
