Jaguarul de la Insula Iubirii 2025 este din nou în centrul atenției! Acesta a reușit să stârnească rapid interesul publicului și continuă să fie subiect de discuție. De această dată, problema a fost frizura. A încercat să păcălească poporul cu televizorul, dar a fost prins. Ispita show-ului de la Antena 1 se lăuda cu un păr bogat, însă are chelie.
George Ivănescu, poreclit Jaguarul, este un personaj care a devenit viral încă din prima ediție a sezonului 9 Insula Iubirii. Ispita masculină a făcut deliciul publicului până acum, autointitulându-se un profesionist în arta seducției. Replicile sale au făcut furori și sunt așteptate cu entuziasm de către telespectatori. De asemenea, fanii show-ului de la Antena 1 au fost curioși să afle cât mai multe detalii despre tânăr.
Jaguarul nu s-a ferit să își prezinte atuurile în fața camerei, iar unul dintre ele este părul. De nenumărate ori, ispita masculină a precizat că oferă o atenție specială frizurii, iar uneori stă câte o oră pentru a se aranja așa cum își dorește.

Ei bine, se pare că părul său nu este chiar așa bogat cum pare din față. În una dintre edițiile emisiunii Insula Iubirii 2025, George Ivănescu a fost surprins în timp ce se aranja, iar la un moment dat se poate observa că are chelie.

Imaginea cu chelia Jaguarului a ajuns virală în mediul online, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Într-un mod ironic, internuații au făcut glume pe seama situației. În același timp, au fost și comentarii serioase. Unele persoane au precizat că aranjatul excesiv poate duce la căderea părului.
„Așa sunt jaguarii, năpârlesc vara”/ „Chelia nu e a lui, e a lui George”/ „A năpârlit Jaguarul”/ „Dacă stai 2 ore pe zi să tragi de păr, așa ajungi”/ „Pe acolo iese Jaguarul din el”/ „La câte prostii bagă în păr nu e de mirare să facă și chelie”/ „Important e că el nu se vede la spate”/ „E stresat băiatul, atâtea fete pe el”, au fost câteva dintre comentarii.
Dincolo de aparițiile la Insula Iubirii, Jaguarul este antreprenor de succes. La cei 33 de ani ai săi, acesta are mai multe afaceri în domeniul HoReCa. Face bani frumoși și este mândru de ce a reușit să realizeze până acum.