Acasă » Exclusiv » Legătura secretă dintre Mădălina Bellariu Ion și starul din Game of Thrones! Luke Roberts revine în România

Legătura secretă dintre Mădălina Bellariu Ion și starul din Game of Thrones! Luke Roberts revine în România

De: Delina Filip 26/01/2026 | 12:56

Starul de la Hollywood, cunoscut publicului din producții de succes precum Game of Thrones, Ransom și Batman, ajunge în România pentru un nou proiect cinematografic ambițios. Actorul va filma pentru o distribuție internațională, care va intra în cinematografele din România pe 4 martie. Este vorba despre Luke Roberts care va reveni în România, după ce în trecut a filmat aici la pelicula Netflix „Dampyr”, o producție cu un buget de peste 20 de milioane de dolari, unde a colaborat cu Mădălina Bellariu Ion. Tot actrița va fi cea care îl va aduce, din nou, pe celebrul actor în România. CANCAN.RO a aflat toate detaliile. 

Actorul din Game of Thrones, Ransom și Batman, Luke Roberts, revine în România pentru proiectul la care lucrează acum: Este vorba despre thrillerul “Acel Martie”, o producție cinematografică complexă filmată în Cluj Napoca, pe domeniul spectaculosului Castell de Peñíscola, din Spania. Pelicula reunește o distribuție internațională impresionantă, cu actori cunoscuți publicului din România și nu numai.

Vedeta din Game of Thrones vine în România pentru o nouă peliculă cinematografică

„Acel martie”, cel mai nou film regizat de Iura Luncașu, intră din 4 martie în cinematografele din România. Inspirat de romanul cu același nume, semnat de Olivia Odăianu, filmul aduce pe marele ecran o intrigă de spionaj cu miză globală, într-o producție care îmbină ritmul alert cu tensiunea psihologică, ce îi are drept actori principali pe Mădălina Bellariu și Eduard Trică.

„Acel martie” va avea premiera pe 4 martie în cinematografe

Filmat pe parcursul a 24 de zile, la Cluj-Napoca și pe domeniul spectaculosului Castell de Peñíscola, din Spania, „Acel martie” reunește o distribuție internațională cunoscută pasionaților de film din România. Din cast fac parte Esther Acebo, cunoscută publicului din serialul La Casa del Papel, Costas Mandylor, actor emblematic al francizei Saw, Luke Roberts, cunoscut pentru aparițiile sale în Game of Thrones, Ransom, Batman și Didi Anderson (The Hitman’s Wife, Ransom).

„Sunt foarte bucuros că am avut ocazia să lucrez cu o echipă extraordinară și să dăm viață unei povești atât de bine scrise de Olivia Odăianu. A fost un film plin de provocări, dar și de satisfacții enorme. Cred foarte mult în acest proiect și îi invit pe toți să îl descopere în cinematografe”, declară regizorul Iura Luncașu.

Pentru Olivia Odăianu, „Acel martie” reprezintă prima ecranizare a unui roman semnat de ea. Autoarea mărturisește că experiența de pe platoul de filmare a fost una specială și profund conectată cu viziunea cinematografică a echipei.

„Din prima clipă am simțit o conexiune puternică, iar acest lucru ne-a condus firesc până la realizarea filmului. Sunt mândră că romanul meu a prins viață și că povestea va ajunge la un public cât mai larg”, spune scriitoarea.

Actrița Mădălina Bellariu Ion : „Este diferit de ceea ce s-a făcut până acum în cinematografia românească”

Filmul urmărește povestea lui Anabel Albu, interpretată de Mădălina Bellariu Ion, agentă a serviciilor de informații românești, însărcinată să-l supravegheze pe Vlad Bratu  (Eduard Trică), un cercetător implicat într-un proiect științific de importanță strategică. Pe măsură ce Vlad încearcă să împiedice ca descoperirea sa să ajungă în mâinile unui stat dispus să o folosească în scopuri de control și manipulare, Anabel este prinsă între loialitatea față de misiune și adevărul pe care începe să îl descopere.

În rolul principal feminin o regăsim pe Mădălina Bellariu Ion, cunoscută pentru apariția sa din serialul The Young Pope, regizat de Paolo Sorrentino, unde a jucat alături de Jude Law, dar și pentru numeroase alte proiecte internaționale, precum serialul britanic Grace, filmul de acțiune Take Cover, alături de Scott Adkins, sau Drained. Publicul românesc o cunoaște și ca protagonista unui serial difuzat de Antena 1. Pentru actriță, „Acel martie” marchează un moment important, fiind primul său rol principal într-un lungmetraj românesc.

„Din momentul în care am citit scenariul, m-am îndrăgostit de poveste și am simțit nevoia să citesc și romanul Oliviei Odăianu. Am avut de la început convingerea că poate fi un film cu adevărat internațional. Are acțiune, suspans și o intrigă de spionaj care poate rezona cu publicul din întreaga lume. Este diferit de ceea ce s-a făcut până acum în cinematografia românească”, spune Mădălina Bellariu Ion, protagonista și producătoarea filmului.

Surse apropiare producției spun că Mădălina a prezentat scenariul mai multor actori din cercurile ei internaționale, inclusiv unui actor din The White Lotus dar el era ocupat cu un alt proiect.

Rolul masculin principal este interpretat de Eduard Trică, actor cu experiență internațională în film, televiziune și teatru. După ce și-a descoperit pasiunea pentru actorie încă din copilărie, Eduard și-a completat formarea profesională la USC School of Dramatic Arts din Los Angeles, unde a studiat între 2014 și 2018.

„Ecranizarea romanului «Acel martie» a fost o experiență extrem de specială pentru mine. Am filmat în România și Spania și am fost înconjurat de o echipă excepțională. Abia aștept ca filmul să ajungă în fața publicului”, declară actorul.

Teaserul filmului poate fi văzut aici.

CITEȘTE ȘI: Filmul românesc care a ajuns locul 1 pe Netflix! Povestea e inspirată din fapte reale

ACCESEAZĂ ȘI: James Bond pe Netflix: câte filme 007 poți vedea acum și de ce e un moment rar

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×