Subiectele de la Simularea Evaluării Naționale. Ce au avut de rezolvat elevii clasei a VIII-a la proba de Limba și literatura română

Foto: Pixabay

Elevii clasei a VIII-a au suținut astăzi proba Simulării Evaluării Naționale 2026. Aceștia au trebuit să răspundă unor cerințe care se bazau pe un fragment din opera „De ce plânge mama?”, iar în cea de-a doua parte au avut de alcătuit un text argumentativ prin care să răspundă la o întrebare legată de gestionarea stărilor.

Simularea Evaluării Naționale 2026 se desfășoară în perioada 16-18 martie. Elevii vor primi rezultatele pentru cele două probe în data de 30 martie, potrivit Edupedu.ro. Astăzi au suținut proba la Limba și literatura română, iar marți, 17 martie, vor susține proba la matematică. Perioada examenelor se încheie miercuri, 18 martie, atunci când școlarii care aparțin de minoritățoile naționale susțin proba la Limba și literatura maternă.

Ce au avut de făcut

Absolvenții claselor de a VIII-a au primit astăzi, în timpul susținerii probei la Limba și lteratura română, subiecte la prima vedere. Examenul a fost împărțit în două secțiuni: una de înțelegere a textului, care implică citirea și răspunsul la întrebări, și una de argumentare, în care elevul trebuie să-și susțină punctul de vedere. În plus, aceștia trebuie să rezolve și exerciții de gramatică.

Primul text a fost un fragment din opera „De ce plângi mamă?” scrisă de Ion D. Sârbu, în timp ce al doilea era un text jurnalistic din Dilema veche: „Eu și Vulpea” de Vintilă Mihăilescu. La subiectul al II-lea li s-a cerut să-și argumenteze părerea referitoare la întrebarea „Crezi că știm cum să reacționăm atunci când lucrurile nu merg așa cum ne-am așteptat?”.

SURSA: Edu.pedu

SURSA: Edu.pedu

SURSA: Edu.pedu

SURSA: Edu.pedu

În ceea ce privește notele, acestea nu vor fi trecute în catalog. Totuși, dacă un copil vrea să fie notat, părintele trebuie să completeze o cerere. Acest lucru îl poate face și cel care s-a prezentat la simulare. Conform metodologiei, absolvenții clasei a VIII-a vor încheia cursurile pe data de 12 iunie 2026.

  • 10-12 iunie 2026: Înscrierea la Evaluarea Națională
  • 12 iunie 2026: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 22 iunie 2026: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 24 iunie 2026: Matematică – probă scrisă
  • 26 iunie 2026: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 1 iulie 2026: Afișarea rezultatelor inițiale până la ora 12:00, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (14:00 – 18:00)
  • 2-3 iulie 2026: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 4-7 iulie 2026: Soluționarea contestațiilor
  • 8 iulie 2026: Afișarea rezultatelor finale, potrivit Edupedu.ro.

Citește și:

Câte zile libere sunt de Rusalii în 2026. Sărbătoarea care aduce o minivacanță pentru mulți români

Zile libere de Paște 2026. Cât durează minivacanța românilor, de fapt

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
Click.ro
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
go4it.ro
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Șirul nesfârșit de jigniri și scandaluri în care a fost implicat jurnalistul interzis de Nicușor Dan la Cotroceni, deși l-a susținut pe actualul președinte să obțină mandatul. Tudor Chirilă, care a întors la rândul său armele, sare în apărarea acestuia și lansează un nou val de acuzații la adresa lui Nicușor Dan
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!